Comandantul Flotei Marii Negre, despre care Ucraina a afirmat ca a fost ucis, „a aparut intr-o videoconferinta”

externe

viktor sokolov

Viktor Sokolov, comandantul Flotei ruse a Marii Negre si unul dintre cei mai inalti ofiteri din marina rusa, a fost prezentat participand la o videoconferinta marti, la o zi dupa ce fortele speciale ucrainene au declarat ca l-au ucis, relateaza Reuters.

Intr-o inregistrare video publicata de Ministerul rus al Apararii, Sokolov poate fi vazut participand la o teleconferinta cu ministrul Apararii, Serghei Soigu, si alti amirali si sefi militari de rang inalt.

Fortele speciale ucrainene au declarat luni ca l-au ucis pe Sokolov, impreuna cu alti 33 de ofiteri, intr-un atac cu rachete comis saptamana trecuta asupra sediului central al flotei rusesti din Marea Neagra, in portul Sevastopol.

La inceputul zilei de astazi, Kremlinul a declarat ca nu are niciun comentariu cu privire la afirmatia ucraineana potrivit careia comandantul Flotei rusesti din Marea Neagra a fost ucis intr-un atac.

Kievul a intensificat atacurile in Marea Neagra si in Crimeea, in timp ce fortele ucrainene isi continua contraofensiva de aproape patru luni pentru a recuceri teritoriul detinut de Rusia.

Rusia a ocupat si anexat Crimeea in 2014.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: