Oficialii Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorului ii avertizeaza pe patronii de restaurante ca a aparut o noua categorie de clienti. Acestia merg la restaurant, mananca o parte din ce au comandat si apoi pun in farfurie unghii, par sau muste pentru a avea motive sa faca reclamatii.
In Buzau, de pilda, exista cetateni care si-au facut un obicei din a manca din restaurante gratuit, strecurand diverse obiecte in produse comandate pentru ca ulterior sa reclame la institutiile competente. Cornelia Galer, comisar sef adjunct al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Buzau a spus ca multe dintre reclamatiile primite legate de prezenta in mancarea servita la restaurant a unor corpuri straine, exista persoane care folosesc acest instrument pentru a beneficia gratuit de o masa.
„De regula se dovedesc intemeiate aceste reclamatii. Sunt si unele neintemeiate. Ca sa intelegem asa cam ce se intampla in piata, s-a format deja o clasa de consumatori care traiesc neplatind”, a declarat Cornelia Galer. „Asta am constatat-o noi pe parcursul ultimilor ani de cercetari a reclamatiilor, adica de regula sunt persoane tinere care au asupra lor pliculete cu fir de par, unghie, musca, vierme sau mai stiu eu ce, se duc in restaurante sau pe terase, comanda, mananca jumatate sau trei sferturi, pun acolo din pliculet ce trebuie, fac poza, fac reclamatie”, a mai precizat Cornelia Galer.
Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…
Noul ministru israelian al Apararii a declarat, joi, ca a semnat un acord pentru achizitionarea…
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat intr-un interviu pentru aktual24.ro ca a "ajutat" la traducere…
Mii de oameni au primit ordin de evacuare in sudul statului american California, in conditiile…
Muntele Fuji din Japonia a vazut, in sfarsit, joi, zapada mult-asteptata, stabilind un record pentru…
Cele mai mari companii de produse alimentare si bauturi din lume vand, in medie, in…