Didier Reynders, fost ministru de Externe al Belgiei, care a fost propus pentru functia de comisar european pe Justitie, este acuzat de coruptie si spalare de bani, insa oficial respinge invinuirile, scrie politico.eu, citata de news.ro.
Potrivit ziarului De Tijd, acuzatiile sunt legate de construirea Ambasadei Belgiei din Kinshasa, inchirierea sediului Politiei federale si de alte fapte.
Investigatiile preliminare in cazul acestuia, facute de Politie sub supravegherea unui procuror, maresc lista altor nominalizati pentru pozitia de comisar european asupra carora planeaza suspiciuni.
Ancheta arata ca Reynders a primit sau spalat bani printr-o schema care implica achizitionarea de obiecte de arta si imobiliare, unele dintre tranzactii fiind facute prin pradisuri fiscale.
Reynders, un liberal francofon care a ocupat si functia de vicepremier si ministru al Apararii, si care a avut un cuvant de spus in domeniul Finantelor, le-a declarat jurnalistilor: „Nu stiu absolut nimic despre investigatie”.
Reynders a luat legatura cu avocatii pentru a contacta procurorii ca sa isi apere drepturile si sa respinga acuzatiile.
Totul a pornit de la o informatie furnizata de un agent belgian de informatie din domeniul economic, transmite De Tijd.
Un purtator de cuvant al lui Reynders, John Hendrickx, a sugerat ca acuzatiile fac parte dintr-o campanie necinstita pentru a discredita ministerul. „Poate ca este din nou un montaj al aceluiasi om rauvoitor care constant incearca sa distruga”, a spus el.
Biroul procurorilor de la Bruxelles a confirmat pentru Politico ca o investigatie cu privire la Reynders este in desfasurare si ca informatiile din De Tijd sunt exacte.
Procurorii au subliniat ca masuri mai radicale, precum perchezitii la domiciliu ar putea avea loc, daca ancheta initiala va conduce catre o ancheta judiciara completa.
Vremea se incalzeste treptat, de la o zi la alta. Astazi va fi soare in…
Un barbat care a filmat trei femei in toaleta unei clinici medicale din Capitala a…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat ca il va nominaliza pe Chris Wright…
Explozii puternice au zguduit capitala Kiev si alte orase ucrainene duminica dimineata, in timp ce…
Estonia, prin Ministerul sau al Apararii, a exprimat interesul pentru achizitionarea de arme produse in…
USR a dat publicitatii, sambata, un sondaj de opinie realizat de firma Verifield, care arata…