Complicele lui Voiculescu este la un pas de ELIBERAREA din puscarie. A scris o multime de carti. Nici Felix nu mai are mult de stat dupa gratii
Nutritionistul Gheorghe Mencinicopschi (67 de ani) este primul VIP din dosarul „Privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare-Dan Voiculescu” care ar putea fi liberat conditionat. Medicul a fost condamnat, in august 2014, la 8 ani de inchisoare, si a executat un sfert din condamnare.
In plus, Mencinicopschi a fost ajutat si de Comisia de eliberari conditionate de la Penitenciarul Jilava care a stabilit ca cele sapte carti scrise de acesta in detentie sunt lucrari stiintifice, pentru asta fiind recompensat cu 210 zile, scrie Adevarul. Nutritionistul a mai castigat alte 30 de zile in urma participarii la diverse programe si activitati in penitenciarele Rahova si Jilava. „Poate fi eliberat conditionat, comportament disciplinat, dovezi temeinice de indreptare”, a concluzionat Comisia de la Jilava. Ultimul cuvant il vor avea insa magistratii Judecatoriei Sectorului 4, care pe 6 septembrie 2016 vor analiza cererea de eliberare inainte de termen a lui Mencinicopschi.
Profesorul beneficiaza insa de prevederile vechiului Cod Penal, potrivit carora poate fi eliberat conditionat chiar daca nu a fost achitat prejudiciul din dosar. Si tot potrivit legii, pentru ca are peste 60 de ani, devine propozabil pentru eliberarea conditionata, dupa executarea unei treimi din pedeapsa, adica dupa ce sta 975 de zile dupa gratii. Pana in acest moment, nutritionistul a executat 749 de zile. La acestea se adauga cele 240 de zile castigate ca elaborare a lucrarilor stiintifice si participarea la activitati. In cei doi ani de detentie, Mencinicopschi a publicat 7 lucrari stiintifice, in medie o carte la trei luni. Operele au ca tema alimentatia, printre titluri numarandu-se: „Alimentatia si patogeneza bolilor cardiovasculare”, „Carentele nutritionale si bolile cronice deficite nutritionale induse de medicamente!” dar si „Cereale glutenice si boala celiaca sau cand graul poate sa ne imbolnaveasca”.
„A avut o constanta participare la activitatile de educatie si asistenta psihosociala desfasurate la nivelul sectiei de detinere. A contribuit la imbogatirea cunostintelor despre mentinerea sanatatii corpului uman, fiind indrumator pentru alti detinuti in cadrul programului ‘Educatie pentru sanatate’. A finalizat programul de pregatire pentru liberare”, a punctat Comisia de eliberari conditionate de la Jilava. In timpul celor doi ani de detentie, Mencinicopshi a fost recompensat de 11 ori cu suplimentarea dreptului la pachet si vizita si nu a fost sanctionat disciplinar niciodata.
Nutritionistul a participat la concursuri tematice –Ziua Regalitatii, Ziua nationala a eroilor, Iisus si apostolii sai, Ziua nationala a veteranilor de razboi, Constantin Brancusi, Ziua Internationala a Dansului, a frecventat biserica puscariei si a scris articole pentru revista „Sport si Sanatate”. A tinut si conferinte colegilor din penitenciar. Cateva dintre ele: „Agentii patogeni contaminanti ai alimentelor”,„Antibioticele si probioticele” si „Importanta hidratarii pentru sanatate”.
Urmatorul care ar putea fi eliberat este chiar Dan Voiculescu (69 de ani). Acesta trebuie sa execute o treime din pedpeasa, pentru ca are peste 60 de ani. Mogulul a scris si 10 carti, care vor fi transformate in 300 de zile castig. In plus, Voiculescu a adunat si mai multe zile de munca. Deoarece a fost pontat dublu, si pentru ca a muncit si pentru ca a scris, cazul este sub ancheta DNA. Potrivit unei note interne, Voiculescu ar fi beneficiat de regim preferential la Penitenciarul Rahova.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook