politica

„Comportament grobian si limbaj vulgar”. AUR-istul Dan Tanasa, sanctionat oficial de conducerea Camerei Deputatilor

Biroul permanent al Camerei Deputatilor a aprobat, miercuri, sanctionarea deputatului AUR Dan Tanasa cu avertisment scris, dupa ce acesta a adresat cuvinte si expresii „care contravin demnitatii si onoarei functiei de deputat” unor colegi din Parlament.

Deputatii USR PLUS Ionut Mosteanu si Silviu Dehelean au depus saptamana trecuta o sesizare impotriva lui Dan Tanasa, iar Comisia juridica a decis ca comportamentul acestuia din urma este incadrat in categoria abateri disciplinare si a propus aplicarea sanctiunii cu avertisment scris. Aceasta este cea mai grava sanctiune prevazuta de Regulament si de Statutul deputatilor si senatorilor.

Deputatii juristi au luat aceasta decizie dupa ce au analizat sesizarea depusa de Mosteanu si Dehelean impotriva lui Tanasa cu privire la „comportamentul grobian si limbajul vulgar” al acestuia, dupa sedinta de plen din 24 martie.

In documentul depus, cei doi deputati USR PLUS solicita „efectuarea demersurilor regulamentare necesare pentru constatarea si sanctionarea abaterilor disciplinare savarsite de deputatul Dan Tanasa”.

Mai multi parlamentari AUR l-au admonestat, saptamana trecuta, pe holurile Palatului Parlamentului, pe ministrul Justitiei, Stelian Ion, in timp ce sustinea o conferinta de presa alaturi de liderul USR, Dan Barna. Deputatul AUR Dan Tanasa i-a reprosat ministrului, pe un ton foarte ridicat, o serie de aspecte legate de desfiintarea Sectiei de investigare a infractiunilor din Justitie. El a adresat, totodata, o serie de jigniri mai multor deputati USR, printre acestia fiind Ionut Mosteanu, Bogdan Rodeanu, Silviu Dehelean.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: dan tanasa

Recent Posts

BREAKING Presedintele SUA, Joe Biden, a autorizat Ucraina sa foloseasca rachete cu raza lunga de actiune pentru a lovi Rusia

Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…

20 de minute ago

Doua drone rusesti au survolat spatiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au zburat la o inaltime de aproximativ 100 de metri

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…

48 de minute ago

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

2 ore ago

Papa Francisc solicita initierea unei anchete care sa stabileasca daca Israelul a comis un genocid in Fasia Gaza

Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…

2 ore ago

Bloomberg: Coreea de Nord ar putea trimite, in total, in Ucraina peste 100.000 de soldati pentru a-l ajuta pe Putin

Coreea de Nord ar putea desfasura pana la 100 000 de soldati pentru a ajuta…

2 ore ago

Purtatorul de cuvant al Hezbollah, Mohammad Afif, a fost ucis intr-un atac aerian al Israelului asupra Beirutului

O lovitura aeriana israeliana asupra unei cladiri din centrul Beirutului l-a ucis duminica pe seful…

3 ore ago