Milionarul Abdullah Atas a fost condamnat, joi, la 23 de ani si jumatate de inchisoare pentru uciderea politistului Gheorghe Ionescu.
Abdullah Atas a fost arestat preventiv pe 3 august 2016, de Tribunalul Bucuresti. Dupa ce a fost arestat, Atas a fost incarcerat la Spitalul Penitenciar Rahova, unde a fost dus de la Spitalul Floreasca. Pe 7 august, cetateanul turc a fost transferat in Arestul Politiei Capitalei.
Accidentul s-a produs pe 2 august, in jurul orei 03.30, in zona intersectiei strazii Nicolae Caramfil cu Soseaua Pipera, unde politistul Gheorghe Ionescu era impreuna cu alti agenti de la Brigada Rutiera a Capitalei, pentru un control in trafic.
Potrivit anchetatorilor, politistul Gheorghe Ionescu i-a facut semn lui Abdullah Atas sa opreasca, acesta a incetinit, dar cand a ajuns in dreptul agentului de la Rutiera, a accelerat si l-a lovit. Politistul a ramas pe capota aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe sosea la 10 metri. Soferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie si mergea cu o viteza de 180 – 200 km/h.
„Inculpatul nu a respectat semnalul de oprire al agentilor de politie, s-a apropiat de persoana vatamata I.G. – lucrator de politie in cadrul Brigazii Rutiere de Politie a Municipiului Bucuresti, aflat in exercitiul atributiilor de serviciu si care la randu-i efectua semnale de oprire – a demarat in tromba, determinand persoana vatamata sa se prinda de capota autoturismului, fiind tarata o distanta de 350 de metri si aruncata in final pe carosabil, prin manevre succesive, o distanta de aproximativ 10 metri”, au precizat procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti intr-un comunicat de presa.
Conform anchetatorilor, dupa ce l-a lovit pe agent, omul de afaceri turc a fugit de la locul accidentului si a fost prins de politisti in Pipera.
„Dupa proiectarea lucratorului de politie, inculpatul Atas Abdullah si-a continuat deplasarea pe soseaua Pipera, aproximativ 2,8 km, iar la intersectia soseaua Pipera – soseaua Bucuresti Nord a pierdut controlul autovehiculului si a parasit spatiul carosabil, fiind proiectat in gardul ce imprejmuieste un imobil”, au mai aratat procurorii.
Atas a fost internat in 2 august la Spitalul de Urgenta Floreasca, dupa ce s-a ranit la nivelul fetei, in momentul deschiderii airbag-ului, dupa ce a intrat cu masina in gard.
Politistul Gheorghe Ionescu este in continuare in stare grava, in Sectia de terapie intensiva a Spitalului de Urgenta Floreasca. Acesta a suferit multiple interventii chirurgicale, fiindu-i montat si un senzor de monitorizare a presiunii intracraniene.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Presedintele comisiei electorale din Georgia a fost stropit cu vopsea in timp ce organismul a…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Un cadavru aflat in stare avansata de descompunere a fost descoperit, sambata, de mai multi…
O echipa formata din cercetatori americani si chinezi a descoperit ca pe misterioasa parte indepartata…
Un sofer polonez de TIR, a fost amendat de politisti cu 3.000 de lei si…
Un baiat in varsta de 18 ani, din judetul Suceava, si-a pierdut viata, sambata, la…