Presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, i-a salutat marti pe participantii la primul congres al Miscarii Internationale a Rusofililor, care se desfasoara la Moscova, si a evidentiat hotararea acestora de a lupta impotriva manifestarilor antiruse in lume, transmite EFE, citata de Agerpres.
”Apreciem mult hotararea dumneavoastra de nezdruncinat de a combate campania rusofoba, dorinta dumneavoastra de a dezvolta dialogul si cooperarea umanitara reciproc avantajoasa”, a declarat Putin, intr-o telegrama publicata de Kremlin.
Presedintele rus s-a declarat convins ca sus-mentionatul congres ”se va desfasura intr-o maniera constructiva si va produce proiecte si initiative comune promitatoare, menite sa intareasca prietenia, increderea si intelegerea reciproca”.
Luand cuvantul la ceremonia de incepere a primului congres al Miscarii Internationale a Rusofililor, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a sustinut ca nazismul se extinde tot mai mult in tarile europene.
”Odata cu crearea unor blocuri precum AUKUS (o alianta intre Australia, Regatul Unit si SUA pentru dotarea cu submarine cu propulsie nucleara intitulata – n.r.) si cu extinderea structurilor NATO catre Asia, lumea anglo-saxona declara ca se pregateste serios pentru o confruntare de durata”, a declarat Lavrov.
Seful diplomatiei ruse a sustinut ca ”vedem nu doar neonazism, vedem nazism care cuprinde tot mai multe tari. Vedem cum in fata ochilor nostri se distruge istoria, se distrug monumente sfinte”.
”Suntem adulti”, a insistat Lavrov, ”nu incercam sa ne uitam la altii peste umar, asa cum o fac colegii nostri occidentali, care le cer public tuturor, inclusiv tarilor care reprezinta mari civilizatii extrem de vechi, sa le indeplineasca ordinele”.
In opinia ministrului rus, aceasta este diferenta fata de ”civilizatia occidentala, obsedata cu maretia si exclusivismul ei, care lupta practic pana la moarte pentru a-si pastra cu toate mijloacele dominatia pe care o pierde pe scena internationala”.
La congres participa, intre altii, seful Miscarii Nationale a Rusofililor din Bulgaria, Nikolai Malinov, si reprezentantul special al Rusiei pentru Relatiile Umanitare cu SUA si Japonia, actorul american Steven Seagal, caruia Putin i-a decernat la inceputul lunii martie Ordinul Prieteniei pentru ”uriasa sa contributie la cooperarea culturala si umanitara internationala”.
Rusia a denuntat in repetate randuri o campanie antirusa in Occident dupa lansarea invaziei sale in tara vecina Ucraina, aminteste EFE.
Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…
Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…
Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…
Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…
Un copil in varsta de 11 ani a ajuns la spital, joi, dupa ce s-a…
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…