Contraofensiva Kievului ar putea „deschide calea” dialogului cu Rusia
Contraofensiva ucraineana ar putea „deschide calea” pentru discutii de pace intre Rusia si Ucraina pana la sfarsitul anului, China fiind unul dintre mediatori, a relatat duminica Wall Street Journal, citand oficiali europeni, relateaza Tass.
Potrivit ziarului, reprezentanti cheie din cadrul Consiliului National de Securitate al SUA sustin ideea organizarii negocierilor intre Kiev si Moscova. Departamentul de Stat american si CIA sunt sceptice in privinta acestei idei si ar dori sa vada rezultatul potentialei contraofensive ucrainene inainte de a lua orice masuri diplomatice.
Wall Street Journal subliniaza ca aceasta „schimbare in gandirea occidentala” are loc pe fondul ingrijorarii serioase a tarilor occidentale ca nu vor putea mentine in viitor nivelul necesar de ajutor militar pentru regimul de la Kiev. Unele state occidentale vor sa vada daca China este capabila sa dezamorseze conflictul, ceea ce indica o schimbare in modul in care Occidentul vede rolul Beijingului.
Speculatiile mediatice cu privire la o potentiala contraofensiva a trupelor ucrainene sunt numeroase de mai multe luni la rand, fiind evocate public diferite date potentiale de declansare. Ministerul rus de Externe a subliniat ca astfel de speculatii in tarile occidentale cu privire la asteptarile privind o viitoare contraofensiva ucraineana nu fac decat sa confirme implicarea directa a acestor tari in conflict.
La 23 aprilie, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Nationala si Aparare, Alexei Danilov, a respins apelurile la dialog privind solutionarea conflictului, cerand mai multe arme din partea Occidentului. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat ca Moscova a sprijinit intotdeauna organizarea de negocieri, dar dialogul privind situatia din Ucraina este posibil doar daca se tine cont de interesele si preocuparile legitime ale Rusiei.