Copiii lui Kadirov, pusi sa traga in Ucraina, in copaci, cu aruncatoare de grenade: „S-au luptat crancen cu nationalistii ucraineni” – Video
Ramzan Kadirov, liderul Republicii Cecene, sustine ca cei trei fii ai sai, cu varste cuprinse intre 14 si 16 ani, au vizitat frontul din Ucraina si ca au participat la ostilitati.
„Akhmat, Eli si Adam au vizitat linia de contact, unde in prezent au loc lupte crancene cu nationalistii ucraineni. Asa cum se cuvine razboinicilor ceceni, ei s-au pus imediat pe treaba”, a pretins Kadirov pe canalul sau de Telegram, citat de Pravda.
Kadirov a mai afirmat ca cei trei fii ai sai si Zamid Chalaev, comandantul Regimentului de Politie Speciala Akhmat-Khadzhi Kadirov, „s-au apropiat de pozitiile inamice si au oferit acoperire de foc pentru soldatii care inaintau”.
Akmat, Eli si Adam s-ar fi adresat, de asemenea, „seitanilor vorbitori de limba cecena” [spirite rele in islam – n.r.] care lupta de partea Ucrainei, invitandu-i sa ‘apara pe front si si sa isi dovedeasca angajamentul fata de valorile europene in lupta'”.
In plus, Kadirov a afirmat ca fiii sai „au petrecut mai multe zile cautand in mod activ batalioanele ihkeriene (cecenii care lupta de partea Ucrainei) si au vizitat locurile de desfasurare si pozitiile de front ale fortelor cecene”. [„Ichkeria” se refera la Republica cecena Ichkeria, pe care parlamentul ucrainean a recunoscut-o recent ca fiind un stat independent ocupat ilegal de Rusia – n.r.].
„Cu toate acestea, asteptarile lor nu erau destinate sa se implineasca. Nepotii lui Akhmat-Khadzhi au ramas pe pozitiile lor pana cand au respins un alt contraatac intreprins de nazisti”, a adaugat Kadirov.
El a publicat o inregistrare video care ar dovedi ca Akmat, Eli si Adam au participat pe frontul din Ucraina. Inregistrarea video ii arata pe cei trei baieti tragand intr-o padure.
Ramzan Kadyrov claims his three teenage sons (aged 14,15 and 16) visited the front in Ukraine
He says they „went right up to enemy positions and provided covering fire for attacking troops” pic.twitter.com/4XcNp6vGRv
— Francis Scarr (@francis_scarr) October 19, 2022
Kadyrov’s sons somwhere on front in DNR pic.twitter.com/3PXeJj6VZ3
— ZOKA (@200_zoka) October 19, 2022
Ramzan Kadirov a declarat in urma cu o luna ca isi va trimite copiii sai minori pe frontul din Ucraina in octombrie, deoarece este „timpul ca ei sa isi dovedeasca valoarea in lupta”. El a afirmat ca fiii sai au urmat o pregatire militara de la o varsta frageda.
De asemenea, a fost difuzat un videoclip cu fiii lui Kadirov in uniforma militara, insotiti de un puternic dispozitiv de securitate in orasul Mariupol.