Coreea de Nord a lansat trei rachete spre zona economica exclusiva a Japoniei. Statele Unite, reactie extrem de dura
Coreea de Nord a lansat luni mai multe rachete in Marea Japoniei, afirma surse militare de la Seul ale agentiei sud-coreene de presa Yonhap, citate de Agerpres.
Premierul japonez Shinzo Abe, citat de Reuters, a sustinut ca ar fi vorba de patru rachete, dintre care trei au ajuns in zona economica exclusiva a Japoniei. Guvernul de la Tokyo a inaintat un protest catre Phenian, a precizat el.
Un purtator de cuvant al executivului nipon a vorbit de „o amenintare grava la adresa securitatii nationale”, dar a afirmat ca potrivit primelor rapoarte nu au fost afectate nave sau avioane din zona respectiva.
Statul Major Interarme al Coreei de Sud a anuntat initial, intr-un mesaj text catre Yonhap, ca lansarea unei singure rachete a avut loc la ora locala 7.36 (n. red. — 1.06 ora Romaniei) de la baza Dongchang-ri pentru rachete cu raza lunga de actiune, din apropierea granitei cu China. Ulterior, aceeasi sursa a mentionat mai multe rachete, fara a preciza numarul acestora.
Prima racheta mentionata, care a traversat Coreea de Nord si a cazut in Marea Japoniei, ar putea fi de tip balistic intercontinental, a afirmat un oficial militar din ministerul sud-coreean al apararii. Acest tip de racheta ar putea ajunge pana pe teritoriul american.
Potrivit Yonhap, lansarea pare a fi o reactie la manevrele militare comune ale Coreei de Sud si Statelor Unite, aflate in curs.
SUA „condamna ferm” lansarea rachetelor nord-coreene
SUA au „condamnat ferm” lansarea a patru rachete balistice de catre Coreea de Nord luni, promitand sa „utilizeze toata gama de mijloace aflate la dispozitia sa impotriva acestei amenintari crescande”, relateaza AFP.
„Statele Unite condamna ferm tirurile cu rachete balistice, efectuate de Coreea de Nord, tiruri care incalca rezolutiile Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite ce interzic explicit Phenianului sa procedeze la tiruri care utilizeaza tehnologia rachetelor balistice”, a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Mark Toner, intr-un comunicat.
„Ramanem pregatiti — si vom continua sa luam masurile necesare pentru aceasta — sa ne aparam si sa-i aparam pe aliatii nostri impotriva unui atac si suntem pregatiti sa utilizam toata gama mijloacelor aflate la dispozitia noastra impotriva acestei amenintari crescande”, a adaugat acelasi purtator de cuvant.
Potrivit lui Mark Toner, aceste noi tiruri nu vor face decat sa intareasca rezolutia „din otel calit” a Washingtonului si a aliatilor sai fata de „conduita ilegala” a Coreii de Nord: „Provocarile Coreii de Nord nu servesc decat sa intareasca si mai mult hotararea de a riposta programelor ilegale ale Phenianului cu privire la armele de distrugere in masa”.
„Invitam Coreea de Nord sa-si inceteze provocarile si retorica inflamata, care ameninta pacea si stabilitatea internationala, sa faca alegerea strategica de a-si indeplini obligatiile si angajamentele internationale si de a reveni la discutii serioase”, a spus el.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook