Coreea de Nord lanseaza doua rachete balistice in Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat, luni seara, doua rachete balistice in Marea Japoniei, a declarat Statul Major interarme (JCS), potrivit agentiei sud-coreene Yonhap.
„Armata noastra a detectat doua rachete balistice lansate de Coreea de Nord din zonele din apropierea Phenianului in Marea Japoniei la ora 23:55 si la miezul noptii”, se arata in comunicat.
Ambele rachete au zburat aproximativ 400 de kilometri inainte de a cadea in mare, a adaugat acesta.
Armata inca analizeaza cea mai recenta lansare de rachete din Nord pentru a determina tipul exact de rachete trase, potrivit JCS.
Cea mai recenta lansare de rachete are loc in momentul in care submarinul american cu propulsie nucleara, USS Annapolis, a sosit la o baza navala din insula sudica Jeju din Coreea de Sud, ca parte a eforturilor de a consolida descurajarea comuna impotriva amenintarilor in evolutie ale Coreei de Nord.
Miercuri, Coreea de Nord a lansat doua rachete balistice in Marea Japoniei, urmate, sambata, de mai multe lansari de rachete de croaziera.