Coreea de Nord recunoaste „republicile” infiintate Rusia in Ucraina. Reactie rapida a Kievului

externe

kim jong un, coreea de nord

Ucraina a rupt miercuri relatiile diplomatice cu Coreea de Nord dupa ce regimul de la Phenian a recunoscut cele doua republici separatiste din estul Ucrainei, relateaza Reuters, citata de Agerpres.

„Consideram ca aceasta decizie este o tentativa a Phenianului de a submina suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei”, a precizat Ministerul Afacerilor Eextern ucrainean intr-un comunicat de pe site-ul sau.

Coreea de Nord a recunoscut miercuri doua „republici populare” separatiste proruse din estul Ucrainei drept state independente. Aceasta recunoastere ar fi a treia, dupa cea din partea Siriei, la sfarsitul lui iunie, si cea din partea Rusiei, cu cateva zile inainte ca Moscova sa-si lanseze ofensiva impotriva Ucrainei, in februarie.

„Reprezentanta diplomatica” a separatistilor la Moscova a difuzat pe Telegram o fotografie cu reprezentanta sa, Olga Makeeva, primind ceea ce ea prezinta a fi o scrisoare de recunoastere din mainile ambasadorului nord-coreean Sin Hong Chol.

Cu putin timp inainte de aceasta, liderul teritoriului separatist Donetk, Denis Pusilin, a anuntat aceasta recunoastere din partea autoritatilor nord-coreene. „Statutul international al Republicii Populare Donetk continua sa se intareasca”, a spus el. „Aceasta este o noua victorie pentru diplomatia noastra”, a adaugat el pentru AFP.

Ambasada Coreei de Nord la Moscova a confirmat ca a recunoscut miercuri independenta ambelor entitati teritoriale, Donetk si Lugansk, a informat mai tarziu agentia de presa TASS.

Rusia si-a justificat ofensiva militara impotriva Ucrainei prin necesitatea de a apara aceste entitati separatiste din estul tarii.

Moscova este considerata de Occident, in pofida infirmarilor sale, instigatoarea acestor miscari separatiste in 2014, in urma anexarii de catre Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: