Cosmarul continua: Fata violata din Vaslui, amenintata cu MOARTEA la scoala

news

Eleva violata de sapte indivizi la Vaslui a fost amenintata cu moartea de unul dintre prietenii violatorilor. Incidentul s-ar fi petrecut in curtea scolii, in timp ce eleva se intorcea de la meditatiile pentru sesiunea de toamna a Bacalaureatului. Avocata elevei a depus o plangere la politia locala.

Cosmarul fetei violate de cei 7 tineri din Vaslui pana cand a lesinat pare fara sfarsit. Unul dintre prietenii violatorilor a amenintat ca o loveste cu masina, chiar in curtea scolii, cand se intorcea de la meditatii. Avocata fetei a depus o plangere la politie, anunta Romania TV.

Sapte tineri cu varste cuprinse intre 18 si 27 de ani, din localitatea vasluiana Valeni, sunt judecati, sub control judiciar, dupa ce ar fi sechestrat si violat, timp de mai multe ore, in noiembrie 2014, o eleva de 18 ani, care ulterior a fost transportata la spital. Potrivit cercetarilor facute de catre anchetatori, adolescenta a fost abuzata sexual in doua randuri, in aceeasi seara, de catre cei sapte tineri.

Retinuti initial de catre politisti, cei sapte tineri au fost arestati preventiv de Judecatoria Vaslui la trei zile dupa viol. La inceputul lunii aprilie, aceeasi instanta a decis eliberarea, pe rand, din arestul Politiei a celor sapte vasluieni acuzati de viol, fiind plasati in arest la domiciliu. In 19 iunie, Judecatoria Vaslui a inlocuit masura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar in cazul celor sapte tineri. Prin acea decizie, instanta i-a obligat pe cei sapte sa se prezinte la IPJ Vaslui in zilele stabilite prin programul de supraveghere.

De asemenea, cei sapte tineri au primit interdictia de a parasi satul Valeni, de a merge in baruri, la adunari publice si in locuri de agrement, de a participa la manifestari sportive, culturale sau alte adunari publice si de a detine, folosi sau purta arme. Acestia sunt obligati, de asemenea, sa nu ia legatura cu tanara, cu parintii acesteia si cu martorii din dosar.

In 23 iunie, in urma unei sesizari facute de Asociatia pentru Implementarea Democratiei (AID), CSM a sesizat Inspectia Judiciara sa faca verificari privind eliberarea din arest a celor sapte tineri.

Avocatii a trei dintre cei sapte tineri cu varste cuprinse intre 18 si 27 de ani, acuzati ca ar fi violat o fata de 18 ani, din Vaslui, au depus o cerere la Curtea de Apel Iasi, invocand presiunea mediatica asupra procurorilor de la Parchetul de pe langa Judecatoria Vaslui si asupra magistratilor Judecatoriei Vaslui.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: