Crapa PSD-ul, nu se „taie” salariile. Premierul Citu anunta cresterea salariului minim cu un nivel care sa depaseasca rata inflatiei
Premierul Florin Citu a anuntat, luni, ca Guvernul va creste de la 1 ianuarie nivelul salariului minim cu un procent mai mare decat rata inflatiei. „Guvernul are in vedere cresterea salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru anul 2021 cu un nivel care sa depaseasca rata inflatiei, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar”, a spus premierul. PSD a sustinut insistent ca Guvernul Citu „va taia salariile”.
„Astazi am tinut neaparat sa am consultari cu ministrul Muncii, Raluca Turcan, si reprezentantii Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social, pe tema cresterii salariului minim brut, pentru anul 2021.
La nivelul Guvernului vom decide cresterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va tine cont de argumentele reprezentantilor sindicatelor, ai patronatelor, precum si de contextul economic si social. Ne dorim sa asiguram o viata mai buna pentru romani, avand insa grija sa pastram locurile de munca si sa protejam initiativa antreprenoriala.
In cadrul discutiei, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat trei scenarii referitoare la evolutia acestui indicator salarial in 2021, rezultate ca urmare a consultarilor autoritatilor guvernamentale cu reprezentantii Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social.
Guvernul are in vedere cresterea salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru anul 2021 cu un nivel care sa depaseasca rata inflatiei, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Acest nivel a fost stabilit in contextul in care reprezentantii sindicatelor au solicitat cresterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat inghetarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel putin pentru primele luni ale anului viitor, argumentand situatiile dificile cu care se confrunta anumite sectoare economice.
Hotararea privind stabilirea salariului minim brut pe tara garantat in plata va fi adoptata in sedinta Guvernului din 30 decembrie 2020.
Totodata, am agreat incheierea, in prima jumatate a anului viitor, a unui Acord tripartit prin care sa fie stabilit un mecanism de crestere a salariului minim brut pe economie pentru urmatorii patru ani, astfel incat sa fie asigurata stabilitatea si predictibilitatea evolutiei acestui indicator salarial”, a anuntat premierul.
Presedintele Klaus Iohannis va avea luni, de la ora 14,00, o sedinta de lucru, la Palatul Cotroceni, cu premierul Florin Citu si ministrul Finantelor, Alexandru Nazare.
Potrivit Administratiei Prezidentiale, in cadrul reuniunii se va discuta despre stadiul constructiei bugetului de stat pe anul viitor.