Crestere ingrijoratoare a nivelului de radiatii, detectata in curtea unei institutii din centrul Timisoarei. Autoritatile dau asigurari ca populatia nu este in pericol

news

scurgere, radiatii, Timisoara

Autoritatile din judetul Timisoara au intrat in alerta, dupa ce o masuratoare realizata marti a indicat o crestere ingrijoratoare a  nivelului de radiatii in curtea Institutului de Igiena Radiatiilor, apartinand Directiei de Sanatate Publica Timis de pe strada Victor Babes, aflata nu departe de centrul Timisoarei.

Masuratoarea a fost facuta dupa ce angajatii Laboratorului de Igiena Radiatiilor ar fi descoperit, la un control de rutina, valori mai ridicate decat cele admise, acestea indicand prezenta unui material radioactiv.

Imediat au securizat curtea si au solicitat interventie CBRN si CNCAN. O echipa a pompierilor specializati in decontaminare biologica, chimica, radiologica si nucleara, dar si una de la Bucuresti de control a activitatii nucleare au venit miercuri la sediul Directiei de Sanatate Publica Timis.

Zona a fost izolata si s-au facut o serie de monitorizari cu aparatura performanta pentru a se vedea daca intr-adevar nivelul radiatiilor este peste limitele admise si ce anume ar fi putut produce o astfel de situatie. Masuratorile efectuate de catre specialisti au indicat ca nu exista niciun risc pentru populatie, desi la nici o jumatate de kilometru de zona contaminata se afla una dintre cele mai mari maternitati din orasul de pe Bega.

„Un fond natural de radiatii este de 0.09 – 0.1 micro Sievert, iar intr-o zona de cca 1 m² avem o radiatie crescuta 2.83 micro Sievert (unitatea de masura pentru radiatii)”, transmit specialistii, citati de cotidianul local Opinia Timisoarei. Cu alte cuvinte, valoarea e semnificativ mai mica decat cea folosita pentru efectuarea unei investigatii RMN sau CT.

Surse de la fata locului spun ca exista suspiciunea ca scurgerile de radiatii sa provina de la un depozit din curtea DSP. Pana acum cativa ani, acolo erau depozitate deseuri radioactive si este posibil ca aceste scurgeri sa fi existat de mai multa vreme si sa fi fost depistate abia in prezent.

„In urma masuratorilor periodice de radioactivitate ale mediului, efectuate de catre personalul Laboratorului Igiena Radiatiilor din cadrul Directiei de Sanatate Publica Timis s-au constatat depasiri ale nivelului de radioactivitate naturala in zona adiacenta laboratorului, motiv pentru care aceasta a fost balizata, pentru a restrictiona accesul . A fost solicitat sprijinul institutiilor abilitate in acest domeniu, pentru evaluarea situatiei. La aceasta data, ancheta se afla inca in desfasurare iar pana la finalizarea acesteia, zona ramane sub supravegherea unui echipaj de politie”, transmit reprezentantii DSP Timis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: