Crin Antonescu, pus la punct de un lider PNL dupa ce i-a luat apararea lui Dancila: „Oamenii nu sufera impostorii. Este suficient?”

politica

Ciprian Ciucu, vicepresedinte al PNL Bucuresti, sanctioneaza dur atacul declansat de Crin Antonescu impotriva lui Ludovic Orban, pe care l-a acuzat ca „insista sa o jigneasca” pe Dancila. „Eu nu inteleg de ce marioneta lui Dragnea are nevoie de avocati din randul PNL”, scrie Ciucu.

„Pentru ca este o impostoare, iar oamenii nu sufera impostorii. Nu isi vede lungul nasului si limitele evidente si a acceptat, fara rusine, sa se puna in fruntea statului, fiind o simpla marioneta, avand o prestatie dezastruoasa, facand astfel rau tarii.

De aceea, domnule Antonescu, foarte multi oameni ‘se inghesuie sa jigneasca aceasta femeie’, se simt la randul lor agresati de impertinenta si rea vointa. Si pentru ca vrea sa distruga reforme esentiale, nu le mai enumar. Este suficient? Este mai mult despre fudulie si mai putin despre prostie.

Eu nu inteleg de ce marioneta lui Dragnea are nevoie de avocati din randul PNL. Altfel, astept declaratii de sprijin si pentru conducerea PNL”, a scris Ciucu pe Facebook.

Crin Antonescu a declarat, duminica la TVR 1, ca nu intelege de ce foarte multi oameni insista sa o jigneasca pe prim-ministrul Viorica Dancila. Fostul presedinte al PNL a precizat, ca din punct de vedere al prestatiei in fruntea Guvernului, lumea nu o prea percepe ca fiind „realul premier”.

„Nu vad de ce foarte multi oameni insista sa jigneasca aceasta femeie, pentru ca in fond poti sa critici un prim-ministru fara sa il insulti in modul acesta”, a afirmat Crin Antonescu, duminica la postul TVR 1.

Intrebat ce parere are din punctul de vedere al prestatiei premierului, Crin Antonescu a raspuns: „Romania are o problema de cativa ani. Problema lui Emil Boc, om care a dovedit ca primar ca poate sa faca foarte multe lucruri bune, problema lui era ca nu-l percepea nimeni ca este premierul Romaniei, ca era Basescu Problema Vioricai Dancila, cand o judeci ca prim-ministru, este ca nu o prea percepe nimeni ca este realul premier”.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, intr-o postare facuta vineri seara pe Facebook, ca premierul Dancila, „o tantica inculta, analfabeta” dar tot mai „tupeista si mai obraznica” a comis o crima cu premeditare impotriva economiei romanesti, prin adoptarea de catre Guvern a ordonantei de urgenta privind masurile fiscale.

„In ziua aniversarii Revolutiei Romane, in ziua preluarii simbolice a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene de la Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, in seara practic a ultimei zile de lucru din acest an cand putini sunt aceia care pot sa reactioneze, tantica inculta, analfabeta, dar din ce in ce mai tupeista si mai obraznica, comite o crima cu premeditare impotriva economiei romanesti, si asa suferinda dupa loviturile anterioare incasate de la pleiada de nechemati rataciti pe la butoanele guvernului si ministerelor”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.

Liderul liberal a adaugat ca nu-i mai acorda circumstante atenuante sefului Executivului, precizand ca „prostia afisata a fost doar o aparenta”

„De astazi (vineri – n.r.)nu va mai acord nicio circumstanta, duduie. Prostia afisata a fost doar o aparenta. In realitate, astazi am inteles ca nu sunteti asa de lipsita de inteligenta cum ati mimat foarte bine pana acum. Dar mult, mult mai rea decat ati vrut sa pareti pana acum. Si chiar daca nu intelegeti chiar tot ce faceti, ticalosiile le intelegeti foarte bine. Si le faceti nu din frica, ci din convingere”, a conchis Orban.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: