Cristian Diaconescu: „Un atu urias pentru Romania, Biden va fi presedinte. Ne cunoastem personal”

politica

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, considera ca urmatorul presedinte al SUA va fi Joe Biden. El spune ca acest fapt reprezinta un „urias atu pentru Romania”, intrucat atat el cat ai alti lideri romani au legaturi personale cu Biden.

„Biden ne cunoaste. Trebuie sa intelegem ca in lumea asta conteaza enorm relatiile personale. Si cu Trump plecam de pe pozitii bune, pentru intalnirile cu presedintele Iohannis au fost foarte reusite, trebuie sa recunoastem. Doua intalniri intr-un singur mandat cu presedintele Romaniei sunt exceptionale si ca semnal, nu doar ca reusita pragmatica.

Dar profitam de faptul ca o sa vina presedinte Biden, care ne cunoaste pe unii personal. Or, asta e un mare atu. Scurtezi mult din ce inseamna timp, eforturi, lobby uneori in conditiile in care exista relatia personala. Si vorbesc de Traian Basescu, de mine, de Mircea Geoana… Din acest punct de vedere, cu Biden, tot ce va veni din zona noastra va ajunge mult mai repede pe masa presedintelui Statelor Unite, care va decide intr-un fel sau altul. Dar este un urias atu!”, a declarat Diaconescu intr-un interviu pentru Lumea Libera.

„Biden a fost intr-un fel reprezentantul lui Obama pentru Europa de sud-est, vorbea cu Traian Basescu, avea convorbiri numeroase cu noi la Palatul Cotroceni, cu Traian Basescu. O stiu pe Victoria Nuland, o stiu pe Hillary Clinton, am pastrat legatura”, a mai subliniat Diaconescu.

Directoarea de campanie a lui Joe Biden a declarat joi ca este increzatoare ca acesta va castiga alegerile din SUA si a caracterizat actiunile in instanta inaintate de presedintele Donald Trump drept „lipsite de fundament”, relateaza dpa si AFP.

„Donald Trump continua sa insiste cu o strategie de agitare menita sa previna ca voturile oamenilor sa fie numarate”, a declarat Jen O’Malley Dillon.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: