Critici la adresa autoritatilor dupa confruntarea violenta intre clanuri din Pantelimon, continuata cu distrugeri intr-un spital public
Clanurile interlope continua sa impuna legea lor in Capitala, in timp ce fortele de ordine par depasite de intensitatea violentelor. Dupa o bataie crunta intre doua grupuri rivale in Pantelimon, soldata cu mai multi raniti, Politia a retinut sase suspecti. Conflictul a pornit din cauza unei relatii amoroase si a unei dispute financiare intre doua familii.
Scenele violente, in care s-au folosit bate, sabii si furci, au continuat la Spitalul Pantelimon, unde atacatorii au distrus aparatura medicala si mobilier in incercarea de a gasi victimele, potrivit Politiei Capitalei.
Dupa acest incident, peste 400 de politisti si jandarmi au fost mobilizati, organizand filtre si patrule in Bucuresti si Ilfov.
Criticile la adresa autoritatilor s-au intensificat pe retelele de socializare, unde multi au exprimat indignare fata de incapacitatea fortelor de ordine de a tine sub control astfel de incidente.
Politistul brasovean Marian Godina a postat un mesaj virulent pe retelele de socializare, criticandu-l pe seful Serviciului de Interventii si Actiuni Speciale, Alexandru Scurtu, pentru lipsa de actiune, insinuand ca „niste clanuri s-au batut cu bate in Bucuresti, in timp ce dumneavoastra va uitati probabil pe TikTok.”
Postarea lui Godina a adus in atentie si lacunele in pregatirea si aplicarea legislatiei de catre oficialii responsabili.