Criza de la TAROM a luat sfarsit: compania a semnat un „acord de normalitate” cu pilotii nemultumiti

news

TAROM, criza, incheiata, acord de normalitate

Compania TAROM a ajuns la o intelegere cu pilotii care s-au declarat „inapti de zbor” luni, 8 iulie. Dupa doar o zi, reprezentantii companiei si pilotii de aeronave au semnat un „acord de normalitate”, care asigura reluarea zborurilor dupa programul stabilit anterior.

Zeci de zboruri au fost anulate luni in urma faptului ca aproape 30 de piloti si secunzi s-au declarat „inapti de zbor” si nu s-au prezentat la munca. Circulatia a fost reluata marti, 9 iulie, atat pe rutele externe, cat si pe cele interne

„In continuarea dialogului intre Consiliul de Administratie al companiei si reprezentantii personalului navigant TAROM, in cadrul intalnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natura salariala invocate de personalul navigant. Masurile agreate vor fi negociate in cadrul Contractului Individual de Munca cu membrii echipei”, a precizat TAROM, citat de StirileProTV.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a avertizat compania ca va trebui sa plateasca despagubiri pasagerilor zborurilor anulate si a subliniat ca nu are puterea legislativa de a schimba conducerea TAROM.

„Compania va plati despagubirile. Va trebui sa gaseasca banii pentru ca au tot dreptul cei care au pierdut cursele si cei care au fost si sunt in aceasta situatie sa primeasca despagubiri”, a explicat Grindeanu.

Pilotii si sindicalistii au atras atentia asupra lipsei de personal si a conditiilor dificile de munca.„Oare domnul Grindeanu a uitat ca in 2020 de la 1890 de salariati prin planul de restructurare a dat afara 800 de salariati ai companiei TAROM? A stiut despre aceasta lipsa de piloti si despre lipsa acuta de personal tehnic in cadrul companiei TAROM?A stiut ca acest personal nu se poate forma peste noapte”, a afirmat Narcis Pascu, liderul Sindicatului Unit TAROM.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: