Criza din Sudan: Incetarea focului a fost prelungita, dar luptele continua

externe

Factiunile rivale sudaneze au convenit sa reinnoiasca o incetare a focului de trei zile, cu putin timp inainte ca aceasta sa expire, scrie BBC.

Prelungirea – pentru inca 72 de ore – este rezultatul unor eforturi diplomatice intense depuse de tarile vecine, precum si de SUA, Marea Britanie si ONU.

Dar exista in continuare rapoarte care vorbesc despre de lupte grele in capitala Khartoum.

Armistitiul anterior a permis ca mii de oameni sa incerce sa fuga in siguranta, in timp ce zeci de tari au incercat sa isi evacueze cetatenii.

Aproape doua saptamani de lupte intre armata si un grup paramilitar rival s-au soldat cu sute de morti.

Incetarea focului ar fi trebuit sa se incheie la miezul noptii, ora locala (22:00 GMT).

La inceputul serii de joi, armata regulata sudaneza a fost de acord cu o prelungire, iar rivalul sau, grupul paramilitar Fortele de Sprijin Rapid (RSF), a urmat exemplul cateva ore mai tarziu.

Sudanul de Sud s-a oferit sa gazduiasca negocierile de pace, iar armata a fost de acord sa trimita reprezentanti la discutii.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat ca Washingtonul „lucreaza foarte activ” pentru a prelungi armistitiul, adaugand ca, desi imperfect, acesta a redus violentele.

Insa purtatorul de cuvant al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat ulterior ca situatia s-ar putea inrautati in orice moment.

Ministrul de externe din guvernul civil (demis de armata), Maryam al-Sadiq al-Mahdi, a declarat pentru BBC, de la locuinta sa din Khartoum, ca in ciuda incetarii focului, civilii traiesc in continuare in frica.

„Ceea ce ei numesc armistitiu nu are nimic de-a face cu ceea ce se intampla”, a declarat ea la Radio Four. „Bombardamentele avioanelor au loc aproape toata ziua si toata noaptea”.

Lupte au fost raportate, de asemenea, in vestul regiunii Darfur si in alte provincii.

Cel putin 512 persoane au fost ucise in lupte si aproape 4.200 au fost ranite, dar numarul real al mortilor ar putea fi mult mai mare.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat ca se asteapta sa fie „mult mai multe” decese din cauza izbucnirii unor epidemii si a lipsei de servicii.

Oficialii din domeniul sanatatii spun ca majoritatea spitalelor din zonele de conflict nu functioneaza, iar peste 60% din unitatile sanitare din Khartoum sunt inactive.

David Miliband, seful Comitetului International de Salvare si fost ministru de externe britanic, a declarat ca, in graba de a evacua cetatenii straini, comunitatea internationala risca sa neglijeze criza mai ampla din Sudan.

„Faptul ca, in ultimele zece zile, cam toata acoperirea mediatica si marea majoritate a atentiei politice s-a concentrat pe scoaterea a mii de oameni si nu pe necesitatea de a ne ocupa de milioane de oameni, ar trebui sa ne preocupe”, a declarat el pentru BBC.

„Bineinteles ca vietile miilor de oameni care trebuie sa fie evacuati sunt importante, dar cum ramane cu cele 45 de milioane care au ramas?”

„In Sudan sunt 15 milioane de persoane care au nevoie de ajutor umanitar si cred ca o parte din apelul nostru de astazi, in calitate de Comitet International de Salvare, este de a spune sa nu cadem in capcana de a crede ca odata ce mii de oameni sunt evacuati, problema este rezolvata.”

Armata a anuntat ca a preluat controlul asupra majoritatii regiunilor din Sudan, dar „situatia este putin complicata in unele parti ale capitalei”.

Natiunile straine, inclusiv Marea Britanie, si-au indemnat cetatenii sa paraseasca tara cat mai curand posibil.

Evacuarile continua, dar multi straini sunt inca blocati in Sudan. Unii s-au straduit sa ajunga la pista de aterizare folosita pentru evacuari.

Civilii locali continua sa fuga din capitala, unde exista probleme cu aprovizionarea cu alimente, apa si combustibil.

Luptele au izbucnit la 15 aprilie ca urmare a unei lupte acerbe pentru putere intre armata regulata si RSF.

Comandantul armatei, generalul Abdel Fattah al-Burhan, si seful RSF, generalul Mohamed Hamdan Dagalo, mai bine cunoscut sub numele de Hemedti, nu sunt de acord cu privire la propunerea de trecere a tarii la un regim civil si, in special, cu privire la calendarul includerii RSF, care numara 100 000 de membri, in armata.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: