Comunistii chinezi au scos tancurile in strada pentru a apara sediile unor banci de furia multimii.
Imaginile arata o coada lunga de tancuri care ii impiedica pe localnici sa ajunga la o sucursala bancara. Filmarea este din Rizhao, in provincia Shandong, iar tancurile au fost desfasurate pentru a proteja sucursala locala a unei banci aflata in centrul unui scandal.
Problema a iesit la iveala pentru prima data in aprilie, cand South China Morning Post (SCMP), intr-un articol, a afirmat ca locuitorilor din provinciile Henan si Anhui li s-a refuzat accesul la conturile bancare din cauza unei „actualizari a sistemului”.
De atunci, au fost afectate depozitele bancare de la Yuzhou Xinminsheng Bank, Shangcai Huimin Bank, Zhecheng Huanghuai Community Bank si New Oriental Bank of Kaifeng din provincia Henan si Guzhen Xinhuaihe Bank din provincia vecina Anhui, a precizat SCMP.
Filmarea de acum arata o coada lunga de tancuri care ii impiedica pe localnici sa ajunga la sucursala bancii. Localnicii par agitati, dar sunt nevoiti sa astepte din cauza prezentei vehiculelor blindate.
Utilizatorii Reddit compara scena cu incidentul din Piata Tiananmen, cand, in 1989, sute de tancuri au fost folosite pentru a zdrobi protestele pro-democratie.
„Piata Tiananmen 2”, a comentat un utilizator. „Ceva… ceva… ceva… Istoria se repeta”, a spus un altul.
„Ma intreb ce s-ar intampla daca nici pilotii de tancuri nu si-ar putea retrage banii”, a comentat un alt utilizator, citat de NDTV.
Localnicii afectati de criza bancara, una dintre cele mai grave din ultimii ani in China, sustin ca au disparut depozite in valoare de 40 de miliarde de yuani (6 miliarde de dolari) si au protestat cerand acces la economiile lor. Li s-a spus sa „astepte cu rabdare”, a scris luni SCMP. Unele dintre persoanele cu mai putin de 50.000 de yuani (7.400 de dolari americani) si-au primit banii saptamana trecuta, dar altele inca mai asteapta.
Autoritatile chineze au declarat ca bancile aflate in centrul controversei au fost preluate de Henan Xincaifu Group prin „coluziune interna si externa” si au atras „ilegal” deponenti. O ancheta privind scandalul bancar este in curs de desfasurare.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…