CSM reactioneaza cu furie la propunerile lui Iohannis si Predoiu de reparare a Legilor justitiei: „Am luat act cu ingrijorare”

politica

Consiliul Superior al Magistraturii transmis, joi, ca proiectele de modificare a legilor Justitiei au fost puse in dezbatere publica fara consultarea si implicarea instantelor, parchetelor sau a Consiliului. CSM este condus de Nicoleta Tint, o apropiata a Liei Savonea.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii spune a luat act cu ingrijorare de proiectele de modificare a legilor Justitiei astfel cum au fost puse in dezbatere publica de catre Ministerul Justitiei miercuri.

„In acest context, Consiliul aduce la cunostinta opiniei publice ca proiectele aflate in dezbatere au fost elaborate fara consultarea si implicarea instantelor judecatoresti, parchetelor sau a Consiliului Superior al Magistraturii”, se precizeaza intr-un comunicat al CSM.

Consiliul Superior al Magistraturii sustine „in mod ferm” ca orice viitoare reglementare in materie trebuie sa contina suficiente garantii privind independenta magistratilor, separarea carierelor judecatorilor si procurorilor si asigurarea rolului constitutional al Consiliului.

Totodata, spune sursa citata, raportat la momentul punerii proiectelor in dezbatere publica, Consiliul Superior al Magistraturii „dezaproba ferm orice eventuala folosire a justitiei in scop electoral”.

Consiliul asigura corpul profesional al magistratilor ca se va implica activ pentru apararea independentei justitiei, prezervarea elementelor fundamentale ale statutului judecatorilor si procurorilor si functionarea institutiilor din sistemul judiciar.

Comunicatul integral al CSM

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act cu ingrijorare de proiectele de modificare a Legilor justitiei astfel cum au fost puse in dezbatere publica de catre Ministerul Justitiei la data de 30 septembrie 2020.

In acest context, Consiliul aduce la cunostinta opiniei publice ca proiectele aflate in dezbatere au fost elaborate fara consultarea si implicarea instantelor judecatoresti, parchetelor sau a Consiliului Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii sustine in mod ferm ca orice viitoare reglementare in materie trebuie sa contina suficiente garantii privind independenta magistratilor, separarea carierelor judecatorilor si procurorilor si asigurarea rolului constitutional al Consiliului.

Totodata, raportat la momentul punerii proiectelor in dezbatere publica, Consiliul Superior al Magistraturii dezaproba ferm orice eventuala folosire a justitiei in scop electoral.

Consiliul asigura corpul profesional al magistratilor ca se va implica activ pentru apararea independentei justitiei, prezervarea elementelor fundamentale ale statutului judecatorilor si procurorilor si functionarea institutiilor din sistemul judiciar.

Consiliul Superior al Magistraturii reaminteste ca numai prin garantarea independentei justitiei poate fi asigurata functionarea statului de drept in scopul protejarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: