CTP se amuza pe seama lui Mircea Diaconu: „Cum e posibil sa vina cu mesajul ‘candidez ca sa le stric jocurile’? La 70 de ani te ocupi cu stricatul jocurilor, dai cu batul prin nisip?

analize

Cristian Tudor Popescu este convins ca in turul doi al alegerilor prezidentiale se vor confrunta Klaus Iohannis si Mircea Diaconu, daca motiunea de cenzura va trece. CTP a ironizat candidatura lui Diaconu: „Cum e posibil ca Diaconu sa vina cu mesajul: candidez ca sa le stric jocurile? La 70 de ani te ocupi cu stricatul jocurilor, dai cu batul prin nisip?”.

„Stiti cine ar putea fi marele castigator al acestei motiuni de cenzura? Sunt doi – ar putea fi Victor Ponta si ar mai putea fi Mircea Diaconu.

Mircea Diaconu, in momentul de fata, este cazul Sorin Oprescu, acum vreo 10 ani, cand candida la primarie. A venit cu un discurs in general aberant, plin de platitudini, din cand in cand mai scrasnea din dinti, facea spume la gura, nu se intelegea nimic, dar a avut un mesaj esential: nu sunt cu nimeni, sunt independent, in conditiile increderii in politic, asa cum avem si in clipa de fata.

Cum e posibil ca Diaconu sa vina cu mesajul: candidez ca sa le stric jocurile? La 70 de ani te ocupi cu stricatul jocurilor, dai cu batul prin nisip?

Cu acest tip de mesaj, insa – ‘nu am SPP, nu am elicoptere, sunt Mircea care merge cu masina lui in campanie, fara garzi, nu sunt cu niciun partid’. Bineinteles ca este, asa cum Sorin Oprescu a fost sustinut tacit de PSD, Diaconu e sustinut de Pro Romania, de ALDE si probabil ca si multor pesedisti le-ar conveni.

Daca dna Dancila cade in urma acestei motiuni, dl Diaconu are sanse mari sa intre in turul 2. Dl Barna, dupa parerea mea, nu il va putea depasi, pe dl Diaconu, dl Barna e din ce in ce mai putin convingator, are tendinta de scadere, ceea ce e inadmisibil. Dl Barna nu a venit ca un om cunoscut in povestea asta, cum e dl Diaconu, care are notorietate mare. A venit ca o persoana cvasinecunoscuta si ca sa scazi in loc sa cresti, cand vii din zona aceasta, e un semnal fatal. O sa avem un tur 2 cu dl Iohannis si dl Diaconu.

Indiferent daca motiunea trece sau pica, pentru poporul roman nu va fi bine, nu are incarcatura pe care ar fi meritat-o. Politicienii romani – dupa 30 ani de libertate, dupa 30 de ani de democratie, avem acest peisaj cu politicieni romani care nu arata in niciun caz evolutie, arata poate chiar involutie. Nu putem avea acum, la 30 de ani, o noua revolutie”, a spus CTP la Digi24.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: