Liberalul Ludovic Orban, candidat la functia de presedinte al PNL, a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa sustinuta la Cluj, ca are convingerea ca seful statului, Klaus Iohannis, nu se va implica in competitia interna din partid.
„Opinia mea e ca presedintele Klaus Iohannis nu se va implica in aceasta competitie interna. Cei care sunt chemati sa decida cine va face parte din urmatoarea conducere a PNL sunt membrii PNL si cei 5.000 de delegati care vor reprezenta fiecare filiala judeteana la acest congres”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.
Intrebat daca a avut discutii cu presedintele Klaus Iohannis pe tema alegerilor din PNL, el a spus ca obiectivul sau pentru partid este castigarea din nou a alegerilor prezidentiale.
„Eu sunt cunoscut ca un om care a fost implicat in prima linie in batalia pentru alegerea domnului Iohannis ca presedinte al Romaniei. Eu, ca si PNL, ne-am angajat, alaturi de presedintele Iohannis, sa punem in practica un proiect de tara, pe care, in mod evident, il sustinem. In ceea ce ma priveste pe mine, imi voi fixa ca obiectiv in fata congresului castigarea alegerilor prezidentiale, iar ulterior a celor locale si parlamentare”, a mentionat Orban.
Intrebat daca presedintele Iohannis are un candidat preferat pentru functia de presedinte al PNL, Ludovic Orban a spus ca preferatul va fi cel care va castiga functia.
„Nu ma mai intrebati pe aceasta tema, ca nu sunt purtator de cuvant al presedintelui. Sunt convins ca preferatul presedintelui Iohannis va fi acela care va fi ales de membrii PNL”, a conchis Ludovic Orban.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…
Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…
Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…
Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…
Un copil in varsta de 11 ani a ajuns la spital, joi, dupa ce s-a…
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…