Cu ochelari mari de soare, Oana Mizil a fost dusa de Vanghelie la mare. Mizil a sustinut ca DNA este de vina ca a fost batuta de fostul primar PSD
Oana Mizil si Marian Vanghelie au fost filmati in acest week-end la Mamaia. Imaginile au fost publicate de presa tabloida cel mai probabil cu acceptul lui Vanghelie, pentru a demonstra ca totul este bine intre el si Mizil dupa bataia de acum o saptamana.
Sunt primele imagini cu cei doi dupa ce zilele trecute Oana Mizil a reclamat o agresiune a partenerului sau si a cerut ordin de protectie. „Marian Vanghelia a marcat impacarea cu o cina romantica la un restaurant de lux cu partenera sa”, a scris gandul.ro, care a publicat imaginile.
Oana Mizil a sustinut, marti, la Antena 3 ca procurorii DNA sunt de vina ca ea a fost lovita de Marian Vanghelie, fost primar PSD al Sectorului 5. Mizil a cerut initial ordin de restrictie impotriva lui Vanghelie dupa care s-a razgandit.
„Nu, nu m-a lovit. A fost o mare exagerare din partea presei. De doua zile stau si ma uit si ma minunez. Pe fondul de stres al sotului si pe fondul meu de stres, pentru ca de 5 ani suntem practic hartuiti de DNA si nu numai, pur si simplu am ajuns la un moment de oboseala, de saturatie, de nervozitate. In orice familie exista momente de tensiune, momente frumoase, momente grele si usoare, iar vineri seara am avut o mica altercatie cu sotul meu. Eu voiam sa plec la mare mai devreme, el nu putea sa plece din cauza proceselor si pur si simplu ne-am suparat si ne-am certat. In ziua in care sotul meu a ajuns condamnat pe nedrept si a primit aceasta condamnare de 11 ani si 8 luni, o condamnare incredibil de mare, din ziua aceea eu am probleme cu cortizolul si am tensiune fluctuanta.
Vineri seara, pe fondul de oboseala si stres maxim si de suparare, practic m-am suparat ca nu m-a lasat sa plec la mare in ziua in care eu am vrut, tensiunea mi-a crescut foarte rau, am avut 18 cu 16 si asa am chemat salvarea, pentru ca Marian s-a speriat foarte tare, mama mea s-a speriat, eu m-am speriat…”, a declarat Oana Mizil la Antena 3.
Mizil a mai spus ca a cerut ordin de restrictie doar sa-l „sperie” pe Vanghelie.
”Nu, nu. Deci nu am fost lovita cu putere, asa cum se spune. Pur si simplu, sotul meu m-a apucat de bratul stang si m-a imbrancit. Nu m-a lovit cu altceva, nu m-a batut. Se si scrie in documentele de iesire din spital ca am avut atac de panica si tensiune foarte mare. Acum 5 ani de zile, sotul meu era in arest la domiciliu si intr-o dimineata DNA-ul a venit sa il ridice fara mandat, fara nimic. Seara, am fost dusa de urgenta tot la Spitalul Elias. Trei saptamani am stat cu branula in brat si peste tot si mi se punea cortizol pentru ca altfel nu puteam sa fac fata acelei boli. Deci tot pe baza de stres. La fel si acum. (…) Am vrut putin sa il sperii pe sotul meu prin acest ordin de restrictie”, a mai declarat Oana Mizil.
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a batut-o rau pe concubina sa, Oana Mizil, au anuntat luni televiziunile de stiri. Politia a anuntat ca a fost emis ordin de restrictrie impotriva lui Vanghelie.
Incidentul a avut loc samnata noaptea, iar Oana Mizil a ajuns la spital, avand semne de lovituri in zona fetei si pe unul dintre brate.
Impotriva fostului primar PSD a fost emis un ordin de protectie provizoriu.
„La data de 24 iulie a.c., in jurul orei 02:08, politistii Statiunii Snagov au fost sesizati, prin apel 112, de catre un spital din Bucuresti, cu privire la faptul ca, la unitatea de primiri urgente, a fost transportata cu un echipaj medical, in vederea acordarii de ingrijiri medicale, o pacienta, in varsta de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, ca a fost agresata fizic de catre concubinul sau.
Politistii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitaliceasca, iar, in urma activitatilor specifice desfasurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la savarsirea infractiunii de violenta in familie.
De asemenea, politistii Statiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenta domestica si rezultand existenta riscului iminent, au emis Ordin de Protectie Provizoriu, impotriva concubinul persoanei vatamate”, a anuntat Politia Capitalei.
Marian Vanghelie a fost condamnat, in mai 2021, la 11 ani si 8 luni de inchisoare pentru coruptie.
Vanghelie a fost acuzat de DNA ca a luat o mita de 30 de milioane de euro.