Culmea cinismului rusesc: „Furnizarea de munitie cu uraniu saracit Ucrainei releva clar lipsa de umanitate a Americii”, sustine ambasada Rusiei la Washington
Ambasada Rusiei in Statele Unite a denuntat furnizarea de munitie cu uraniu saracit promisa de Washington pentru Kiev, calificand acest viitor ajutor „un semn clar de lipsa de umanitate”, relateaza AFP, citata de Agerpres.
„Decizia administratiei americane de a trimite munitie cu uraniu saracit Kievului este un semn clar de lipsa de umanitate”, a criticat pe Telegram ambasada Moscovei, subliniind riscurile legate de „norii radioactivi in miscare” provocati de exploziile acestor arme.
Aceasta reactie survine dupa anuntul Pentagonului privind un ajutor de un miliard de dolari Ucrainei care ar urma sa dea un „nou impuls” contraofensivei lansate de Kiev.
Partea strict militara a unei sume de 175 milioane de dolari este destinata in special livrarii de munitie de 120 mm care contine uraniu saracit si este destinata tancurilor de lupta americane Abrams promise Ucrainei.
Aceste munitii capabile sa strapunga armurile tancurilor sunt controversate din cauza riscurilor toxice pentru militari si populatie.
„Statele Unite transfera in mod deliberat arme cu efecte nediscriminatorii”, a indicat ambasada Rusiei. Potrivit acesteia, Washingtonul „refuza sa accepte esecul asa-zisei contraofensive a fortelor armate ucrainene” si este gata sa „le faca o cruce generatiilor viitoare”.