politica

Cum a aparut Sosoaca in Parlament. Discurs delirant: „60% dintre romani vor sa iesim din UE”

Senatorul Diana Sosoaca a declarat miercuri, in plenul Parlamentului, ca romanii nu au acces in Schengen, dupa 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeana in care li s-a spus ca sunt parteneri egali ai statelor membre. „60% din romani isi doresc Ro-exit”, a pretins Sosoaca.

„Poporul roman traieste intr-o lume pe care dumneavoastra nu o vedeti. UE s-a format si era bine cum s-a format, pentru a avea o dezvoltare economica buna, sa existe bunastare, pentru a concura Statele Unite ale Americii. Din pacate, dupa 15 ani in care ni se spune ca suntem parteneri egali ai statelor UE, nu avem acces in Schengen. In schimb, avem firme austriece care ne-au preluat cam tot ce inseamna petrol, gaz, bogatii, avem firme franceze care ne-au luat alte bogatii, avem firme italiene care ne-au luat alte bogatii. Nu e prost cine le ia, e prost cine le da. Ii toti acesti 15 ani, Romania a pierdut cel mai mult. Intr-adevar, avem posibilitatea sa ne plimbam in afara granitelor tarii, dar avem peste 10 milioane de romani in afara granitelor tarii. Suntem tara cu cea mai mare migratie pe timp de pace”, a afirmat Sosoaca, la sedinta solemna a Parlamentului dedicata implinirii a 15 ani de la aderarea Romaniei la UE.

In opinia sa, romanii sunt „discriminati” in Uniunea Europeana, iar drepturile si libertatile lor fundamentale „sunt incalcate cu obstinatie”.

„UE, daca nu se trezeste, va ramane fara foarte multe state. Eu inca mai cred ca UE poate sa se trezeasca si sa revina la ceea ce a inceput, dar 60% din romani isi doresc Ro-exit. Aveti grija, anul acesta, doamnelor de la PNL care doriti sa fiti judecatori la Curtea Constitutionala si trageti sfori pentru acest lucru, pentru ca vi s-a cerut sa anulati Constitutia Romaniei in favoarea dreptului european. Ii spun UE – pe aici nu se trece! Constitutia Romaniei este cea mai de pret lege. (…) Vreau sa amintesc UE ce inseamna aceste motive de pe o ie romaneasca. Aceste motive sunt milenare. Aici, pe pamantul acesta romanesc, s-au descoperit placutele de la Tartaria, primul scris din lume. Nici nu se inventase civilizatia sumeriana”, a mentionat Diana Sosoaca, citata de Agrepres.

Ea a sustinut ca Uniunea Europeana a adus vaccinarea obligatorie „ca unic drept si unica conditie pentru a trai”.

„Pentru toti cei din UE care solicitati sa ne vaccinam si nu ne mai lasati nici sa respiram decat daca ne vaccinam – Dumnezeu nu este vaccinat si nu va fi niciodata. Traiasca Romania libera si suverana!”, a incheiat Sosoaca.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Ciolacu, zboruri de lux cu familia Vicol-Ciorba la Nisa. In avion se afla si Sorina Docuz. Reactia sefului PSD: „Suntem mai multi Ciolacu”

Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…

9 ore ago

Cea mai veche tablita de piatra, inscriptionata cu cele zece porunci, va fi vanduta la licitatie la New York

Cea mai veche tablita cunoscuta, inscriptionata cu cele zece porunci din Vechiul Testament, este de…

10 ore ago

Inca un oras italian ia masuri pentru a limita supraturismul

Orasul italian Florenta a decis sa ia masuri pentru a reduce supraturismul, introducand masuri, inclusiv…

10 ore ago

Intalnire intre Trump si Biden la Casa Alba: „Bine ai venit, bine ai venit inapoi”

Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit miercuri la Casa Alba pentru a discuta…

7 ore ago

Israelul vrea libertatea de a lovi Libanul chiar si dupa incetarea focului, spune Franta

Oficialii israelieni insista asupra mentinerii capacitatii de a lovi Libanul in orice moment, ca parte…

10 ore ago

Esarfa cu tricolorul romanesc a primarului din Marghita a aparut la TV alb-negru

Primarul orasului bihorean Marghita, udemeristul Demian Zsolt, care a participat la un eveniment la o…

10 ore ago