Politistii Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti (DGPMB) au retinut vineri doi barbati in varsta de 35 de ani, cercetati sub aspectul savarsirii infractiunilor de santaj, respectiv instigare la santaj, unul dintre acestia inscenandu-si propria rapire.
DGPMB arata ca la Sectia 19 Politie a fost primit un telefon de la o femeie, la numarul 112, cu privire la faptul ca fiul sau ar fi fost rapit de persoane necunoscute, primind de pe telefonul acestuia imagini cu el legat de maini si de picioare, fiindu-i solicitati 1.500 de euro pentru a-l elibera si pentru a nu ii produce vatamari.
Sesizarea a fost preluata de politistii Serviciului Investigatii Criminale Sector 5, care au identificat adresa unde ar fi fost savarsita fapta.
Inainte de momentul interventiei, barbatul a sesizat prin 112 faptul ca a fost lipsit de libertate, indicand o adresa, din Sectorul 5, unde se aflau mai multe persoane.
In urma administrarii materialului probator, a reiesit faptul ca fiul apelantei si-a inscenat rapirea, cerandu-i prietenului sau sa il lege de maini si de picioare, dupa care sa il filmeze si sa pretinda de la mama sa 1.500 de euro, in schimbul eliberarii sale, precizeaza reprezentantii Politiei.
In cauza s-a dispus retinerea celor doi barbati, sub aspectul savarsirii infractiunilor de santaj, respectiv instigare la santaj, urmand a fi prezentati magistratilor cu propunere legala.
Actiunea a avut sprijinul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale din cadrul Politiei Romane.
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Liderii marilor democratii ale Grupului celor Sapte (G7) au reiterat sambata, printr-un comunicat, angajamentul de…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…