Cum arata listele PSD Bucuresti pentru Parlament: Piedone, fiul condamnatului Goleac, Marian Neacsu, Alexandru Rafila

politica

Conducerea PSD Bucuresti a stabilit “in proportie de 90%” listele de pentru Senat si Camera Deputatilor. Printre cei care vor candida la parlamentare in Capitala se numara vicepremierul Marian Neacsu, ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, liderul PSD Sector 1, Petre Florin Manole, dar si persoane apropiate de Daniel Baluta (primarul Sectorului 4) si Robert Negoita (primarul Sectorului 3). De asemenea, Cristian Popescu Piedone negociaza un loc de senator pe listele PSD, sustin surse politice pentru News.ro.

Cele sase filiale PSD din Bucuresti si-au impartit locurile pentru alegerile parlamentare din decembrie.

Din partea PSD Sector 1, vor prinde locuri eligibile Petre Florin Manole (liderul filialei) si Diana Tusa, care va bifa al cincilea mandat de parlamentar.

Sectorul 2 va fi reprezentat de ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, si de Rodica Nassar, aflata neintrerupt in Parlamentul Romaniei din anul 2000.

Filiala Sector 3 ii sustine pe vicepremierul Marian Neacsu, unul dintre apropiatii premierului Marcel Ciolacu, si pe Ioan Mihalcea, unul dintre apropiatii lui Robert Negoita, primarul Sectorului 3. Mihalcea a mai fost consilier la Guvern in mandatul Vioricai Dancila.

Sectorul 4 va avea cel putin doua locuri eligibile, iar candidatii vor fi decisi de primarul Daniel Baluta, prim-vicepresedinte al PSD la nivel national.

“Un loc de deputat e rezervat pentru familia Goleac”, sustin surse politice pentru News.ro.

Marian Goleac, fost sef al ADP Sector 4, este unul dintre apropiatii primarului Baluta. Goleac a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru dare de mita, dupa ce a ajuns la un acord de recunoastere a vinovatiei, incheiat cu procurorii DNA. Sotia sa, Nicoleta Goleac, a fost sprijinita si la alegerile din 2020 pentru un mandat in Parlament. A fost aleasa deputat pe listele PSD Bucuresti. Antonio Goleac, fiul celor doi, este director in Politia Locala Sector 4 si ar putea candida in locul mamei sale, sustin sursele citate.

Al doilea loc eligibil pentru Sectorul 4 va fi ocupat de Vlad Drinceanu, fost consilier al primarului Daniel Baluta, in prezent sef al Inspectoratul Scolar Bucuresti.

Sectorul 5 inca nu a stabilit candidatii. “Asteptam rezultatul negocierilor cu Piedone, care-si doreste un mandat de senator. Sa vedem daca va candida pe listele PSD sau din partea PUSL”, explica sursele citate.

Piedone a candidat la Primaria Capitalei din partea PUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu, insa a terminat competitia pe locul trei, dupa Nicusor Dan si Gabriela Firea. In paralel, fiul sau, Vlad Piedone, a fost ales primar al Sectorului 5, in locul tatalui. La alegerile parlamentare din 2020, Vlad Piedone a fost ales deputat de Suceava. “Si la alegerile de anul acesta cei de la PUSL vor primi locuri eligibile pe listele PSD”, sustin surse social-democrate.

Din partea PSD Sector 6, senatorii Gabriel Mutu si Daniel Zamfir vor candida pentru inca un mandat.

Statutul medicului Adrian Streinu Cercel, ales senator PSD in 2020 cu sustinerea Gabrielei Firea, este inca neclar.

PSD isi propune sa obtina cel putin 9 deputati si trei senatori in Bucuresti. “In cel mai bun scenariu luam 10 mandate la Camera Deputatilor si 4 la Senat”, conchid sursele citate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: