externe

Cum arata medaliile de la Jocurile Olimpice de la Paris, sunt realizate cu bucati de metal din Turnul Eiffel: „Medaliatii vor lua acasa o parte din Franta si din istoria sa”

O medalie olimpica incrustata cu o bucata din Turnul Eiffel. O bucata hexagonala, lustruita, de fier luata din emblematicul monument este incorporata in fiecare medalie de aur, argint si bronz care va fi atarnata la gatul sportivilor la Jocurile de la Paris din 26 iulie-11 august si la Jocurile Paralimpice care vor urma, relateaza Associated Press.

Organizatorii Jocurilor au dezvaluit joi acest design revolutionar.

Simone Biles are sapte medalii de la cele doua editii anterioare ale Jocurilor Olimpice, iar LeBron James are doua medalii de aur si una de bronz de la Londra, Beijing si Atena. Dar nici unul dintre acesti sportivi care vizeaza Jocurile de la Paris si nici unul dintre cei aproximativ 36.600 de alti medaliati la cele 29 de editii anterioare ale Jocurilor Olimpice de vara, care se intind pana in 1896, nu au detinut vreodata una ca acestea.

Dupa ce vor face istorie la Jocurile Olimpice, medaliatii de la Paris vor lua si ei acasa o parte din Franta si din istoria sa.

Iata cateva lucruri despre aceste medalii:

Sunt acestea cu adevarat bucati din Turnul Eiffel?

Absolut. Turnul inalt de 330 de metri este alcatuit din 18.038 de piese de fier. Dar, incepe sa fie putin cam batran. Construit pentru Expozitia Universala din 1889 – care a sarbatorit cea de-a 100-a aniversare a Revolutiei Franceze – turnul inginerului Gustave Eiffel era destinat sa reziste doar 20 de ani.

In schimb, continua sa mearga mai departe – datorita unor interventii de intinerire din cand in cand si a unei ingrijiri constante. Turnul, in varsta de 135 de ani, este un veteran a doua editii anterioare ale Jocurilor – in 1900 si 1924.

Piesele de fier incorporate in centrul medaliilor olimpice cantaresc fiecare 18 grame.

Ele au fost taiate din grinzi si alte bucati care au fost schimbate din Turnul Eiffel in timpul renovarilor si depozitate pentru a fi pastrate in siguranta, potrivit lui Joachim Roncin, seful departamentului de design al comitetului de organizare a Jocurilor de la Paris.

„Conceptul a venit dupa cateva discutii. Ne-am dat seama ca exista un simbol cunoscut in intreaga lume, care este Turnul Eiffel”, a declarat Roncin. „Ne-am spus: ‘Hei, ce-ar fi sa abordam compania Eiffel Tower Operating Co. pentru a vedea daca este posibil sa obtinem o bucatica din Turnul Eiffel pentru a o integra in medalie?'”.

Compania a fost de acord, iar „visul a devenit realitate”, a spus el. „Este intr-adevar o bucata de metal din Turnul Eiffel”, a continuat el.

Au fost curatate de vopsea, lustruite si lacuite pentru a doua lor viata.

Ele sunt stampilate cu „Paris 2024” si cu logo-ul Jocurilor – care arata ca o flacara. Cele cinci inele olimpice sunt, de asemenea, stampilate pe fierul medaliilor olimpice. Logo-ul paralimpic, cunoscut sub numele de Agitos, este stampilat pe medaliile pentru Jocurile Paralimpice din 28 august-8 septembrie.

Forma hexagonala a pieselor din fier reprezinta Franta. Francezii se refera uneori la tara lor ca fiind „L’Hexagone” – hexagonul – din cauza formei sale.

Medaliile au fost concepute de casa de bijuterii pariziana Chaumet.

In jurul pieselor de fier se afla discuri de aur, argint sau bronz. Acestea sunt incretite pentru a reflecta lumina, facand medaliile sa straluceasca. Organizatorii Jocurilor spun ca tot metalul este reciclat, nu este proaspat extras din mine.

Sunt medaliile de la Paris unice?

Da. Medaliile olimpice au avut tendinta de a fi destul de sobre. In ceea ce a fost o premiera, medaliile pentru Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 contineau discuri de jad incrustate. Dar Parisul este singurul oras gazda care a inclus bucati dintr-un monument celebru.

„A avea o medalie de aur este deja ceva incredibil. Dar am vrut sa adaugam aceasta nota frantuzeasca si ne-am gandit ca Turnul Eiffel ar fi aceasta cireasa de pe tort”, a declarat Roncin.

„A avea o bucata din el este o bucata de istorie”, a mai spus el.

Zeita greaca antica a victoriei, Nike, figureaza pe cealalta parte a medaliilor olimpice – asa cum a facut-o la fiecare editie a Jocurilor din 1928. Dar Parisul a adaugat si o mica reprezentare a Turnului Eiffel pe acea parte, intr-o alta ruptura cu traditia.

Cealalta parte a medaliilor paralimpice prezinta o vedere a turnului ca si cum ar fi privit de jos in sus. Pentru persoanele cu deficiente de vedere, „Paris 2024” este scris in Braille, iar marginile au crestaturi: una pentru aur, doua pentru argint, trei pentru bronz.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

20 de minute ago

Papa Francisc solicita initierea unei anchete care sa stabileasca daca Israelul a comis un genocid in Fasia Gaza

Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…

32 de minute ago

Bloomberg: Coreea de Nord ar putea trimite, in total, in Ucraina peste 100.000 de soldati pentru a-l ajuta pe Putin

Coreea de Nord ar putea desfasura pana la 100 000 de soldati pentru a ajuta…

O oră ago

Purtatorul de cuvant al Hezbollah, Mohammad Afif, a fost ucis intr-un atac aerian al Israelului asupra Beirutului

O lovitura aeriana israeliana asupra unei cladiri din centrul Beirutului l-a ucis duminica pe seful…

2 ore ago

Mobilizare exemplara la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strang randurile in jurul lui Nicolae Ciuca si impotriva binomului PSD-AUR (P)

”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…

43 de minute ago

Premierul Poloniei, Donald Tusk: “Diplomatia prin telefon nu poate inlocui un sprijin veritabil al intregului Occident pentru Ucraina”

"Niciun apel telefonic nu este in masura sa opreasca agresiunea rusa in Ucraina", a declarat…

2 ore ago