Cum arata o gara CFR in Romania: scaune rupte, linii care se termina in boscheti, cismele secate la 35 de grade
Imagini deplorabile dintr-o gara CFR de langa Bucuresti. Aproape toate scaunele sunt rupte, linii de tren care se termina in boscheti si niciun loc de unde sa poti cumpara macar o apa.
Imaginile provin din statia Bucuresti Baneasa si au fost postate online de Anca Dragu, fost presedinte al Senatului.
„Daca zborul de aseara catre Baia Mare nu a fost sa fie, azi am luat trenul catre Constanta. Nu exista aer conditionat in tren, nu poti cumpara apa. In gara Bucuresti Baneasa nu exista niciun automat de apa, niciun magazin de unde poti cumpara apa. Sunt 35 de grade Celsius afara si cam tot atatea in tren.
Domnule Ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu mai verificati si dvs ce se intampla in companiile din transporturi?”, a transmis Dragu pe Facebook.
Premierul Ciolacu a tinut sa il pastreze pe Sorin Grindeanu ca ministru al Transporturilor, sustinand ca acesta a inregistrat „perfomante” deosebite: „[…] Sorin Grindeanu, care a semnat contracte cat nu s-au semnat in ultimii 10 ani de zile“. Factual a constatat insa ca Ciolacu a dezinformat.
Sorin Grindeanu este in functia de Ministru al Transporturilor din 25 noiembrie 2021 in urma numirii guvernului condus de Nicolae Ciuca.
Echipa Factual.ro a luat legatura cu Comisia de Comunicare si Dialog Social a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii pentru a comunica numarul total de contracte semnate in perioada 2012-2022 .
La nivelul Directiei de Achizitii Publice si Servicii Interne au fost semnate in total 495 de contracte si Acorduri-cadru. Din cadrul acestora, doar 45 au fost semnate in anul 2022.
De asemenea, Ministerul Transporturilor, in timpul lui Sorin Grindeanu, a semnat 81 de contracte in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, dintr-un total de 245 in perioada 2017-2022, alte 18 contracte prin Planul National de Redresare si Rezilienta si doua contracte prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei, din totalul de 52 propuse pentru perioada 2014-2022.
Astfel, totalul contractelor semnate de Ministerul Transporturilor in perioada lui Sorin Grindeanu este de 146 contracte raportat la 810 in total in intervalul 2012-2022 (prin Directia de Achizitii Publice si Servicii Interne, P.O. Infrastructura Mare 2014-2020, PNRR si Mecanismul pentru Interconectarea Europei).
Chiar daca numarul de contracte este semnificativ mai mare decat in alti ani, este o exagerare sa consideram ca aceasta performanta reprezinta echivalentul celor 10 ani anteriori venirii lui Sorin Grindeanu in fruntea ministerului.
Concluzia Factual.ro este ca declaratia lui Marcel Ciolacu este falsa. Sorin Grindeanu, in calitate de Ministru al Transporturilor, a semnat 146 contracte in 2022, comparativ cu 664 in perioada 2012-2021.