Cum isi justifica Putin bombardamentele: „Urmarim sa construim o noua lume”
Rusia urmareste in conflictul din Ucraina sa „construiasca o noua lume” lipsita de „hegemonia” occidentala, a declarat joi presedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul ca si-a pierdut simtul masurii si al realitatii refuzand cu o atitudine „aroganta” orice compromis, consemneaza agentiile AFP si Reuters.
„Auzim mereu (din partea liderilor occidentali n. red): „Trebuie”, „Aveti obligatia”, „Va avertizam serios”. Dar cine sunteti voi? Ce drept aveti sa avertizati pe cineva? Probabil ar fi timpul sa renuntati la aceasta aroganta, sa nu va mai comportati in acest mod cu lumea intreaga. Ar fi timpul sa renuntati la aceasta gandire, ramasa din epoca domniei coloniale. Acea epoca s-a terminat demult si nu se va mai intoarce vreodata”, a spus Putin la Clubul de Discutii de la Valdai, desfasurat in statiunea Soci.
„Toata lumea isi da seama ca in sistemul international in care domneste arbitrariul (…) oricine poate fi atacat pentru simplul motiv ca el sau tara sa nu este pe placul hegemonului, care si-a pierdut simtul masurii si, as spune, simtul realitatii. Din nefericire, trebuie sa admitem ca omologii nostri din Occident si-au pierdut simtul realitatii”, a remarcat presedintele rus, citat de Agerpres.
„Noi am incercat mereu si incercam in continuare sa oferim solutii care tin cont de interesele tuturor, dar interlocutorii nostri din Occident par sa fi uitat complet de concepte precum retinerea rezonabila, compromisul, disponibilitatea de a renunta la ceva pentru a ajunge la un rezultat acceptabil pentru toata lumea. Ei sunt cu adevarat obsedati de un singur lucru: sa-si atinga interesele cu orice pret. Daca aceasta este alegerea lor, hai sa vedem ce va rezulta din asta!”, a spus Putin mai departe.
„Noi suntem confruntati in principal cu sarcina de a construi o noua lume”, o lume multipolara, si-a enuntat Putin obiectivul in politica externa. Prin urmare, a argumentat el, ofensiva rusa in Ucraina nu este un „conflict teritorial”, ci un eveniment care trebuie sa determine „principiile pe care va fi fondata noua ordine mondiala”.
Vorbind tot despre razboiul din Ucraina, presedintele rus a sustinut ca aceasta a fost provocat de Occident, intrucat Statele Unite sunt un „hegemon” care se considera detinatorul adevarului absolut pe Planeta. „Nu noi am inceput asa-numitul razboi in Ucraina. Dimpotriva, noi incercam sa-l incheiem”, a spus Putin, sustinand ca armata ucraineana a pierdut circa 90.000 de soldati numai de cand a lansat contraofensiva din vara care a trecut.
El a estimat ca Europa poate ajuta Ucraina, dar pe seama propriei sale economii si a cetatenilor europeni, observand si faptul ca situatia economica in UE este mai dificila decat in SUA, iar multe companii isi muta afacerile din Europa catre SUA. Dar „vor gasi bani sa ajute Ucraina, ii vor imprima”, crede presedintele rus.
Cat despre situatia economiei ruse in urma sanctiunilor occidentale, Putin a spus ca aceasta economie poate sustine financiar efortul pentru conflictul din Ucraina si ca trece in prezent prin schimbari structurale, dar au fost depasite problemele generate de sanctiuni, desi exista in continuare unele provocari.