Cum lupta Dragnea cu „statul paralel”. Fost sef din SRI, avansat de PSD intr-o functie de presedinte de Consiliu Judetean

politica

Presedintele interimar al PSD Dambovita, Rovana Plumb, a anuntat sambata ca PSD il sustine pe Alexandru Oprea pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Dambovita. Cel care ocupa aceasta functie, Daniel Comanescu, a fost exclus din partid, fiind acuzat de legaturi stranse cu Adrian Tutuianu. Oprea a fost sef al SRI Dambovita.

Comitetul Executiv Judetean, prezidat de Rovana Plumb, a votat sambata, cu 120 de voturi pentru si 1 abtinere, ca Alexandru Oprea sa fie propus si votat in Consiliul Judetean Dambovita pentru functia de presedinte. Acesta a mai detinut aceasta functie, insa a demisionat in urma unui conflict cu Adrian Tutuianu, fost presedinte al PSD Dambovita.

„Le multumesc colegilor mei din cadrul PSD, prezenti astazi (n.n., sambata, 9 februarie a.c.) in sala, care mi-au oferit votul de incredere pentru a reveni la conducerea Consiliului Judetean Dambovita. Nu ma intorc acolo cu ganduri de revansa. Ma intorc acolo dintr-o obligatie asumata, aceea de a continua proiectele pe care, impreuna cu colegii mei, le-am adus in fata celor care, in 2016, ne-au votat. Eu fac parte dintre aceia care cred ca acest judet are nevoie de dezvoltare, are nevoie de bunastare. Si cred ca, in mandatul precedent am demonstrat ca am fost capabili sa punem in practica niste proiecte. Fara falsa modestie, am o experienta profesionala solida in spate, am cunostinte manageriale probate in timp”, a declarat Oprea, citat de Jurnal de Dambovita.

Alexandru Oprea a fost sef al SRI Dambovita, administrator public al judetului, a fost director interimar al Companiei de Apa Targoviste Dambovita (in perioada cand era administrator al judetului, suspendandu-se din aceasta functie), iar dupa alegerile locale din 2016 a fost ales vicepresedinte al CJ Dambovita.

„Nu am fost ofiter de securitate in viata mea, sunt ofiter de intelligence, sunt absolvent al Academiei Nationale de Informatii de dupa revolutie, am parcurs toate treptele ierarhiei profesionale, de la ofiter la sef de unitate si sef de unitate centrala in cadrul SRI”, relata recent Oprea pentru presa din Dambovita.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: