politica

Cum pune la punct Maia Sandu o ziarista care intreaba in ruseste. Ii da si lectii de deontologie jurnalistica: „Aveti o responsabilitate foarte importanta, sa informati obiectiv cetatenii”

Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o replica taioasa, in limba romana, dupa ce a fost intrebata in limba rusa, intr-o conferinta de presa, de o ziarista in legatura cu acuzatii de plagiat la adresa noilor ei consilieri.

Maia Sandu nu numai ca i-a raspuns in limba romana, dar i-a dat si o lectie de etica in jurnalism.

„Veniti aici cu acuzatii absolut false. V-as recomanda sa va documentati si sa nu dezinformati cetatenii, dvs. aveti o responsabilitate foarte importanta, sa informati obiectiv cetatenii”, a spus taios Maia Sandu.

Maia Sandu vorbeste si limba rusa. Una dintre primele ei decizii ca presedinte a fost sa schimbe de pe site-ul Presedintiei formularea „limba moldoveneasca” cu „limba  romana”.

Presa de limba rusa din Moldova a facut propaganda impotriva Maiei Sandu  inainte de de alegerile prezidentiale, sustinandu-l pe Igor Dodon. De altfel, Dodon a plecat la Moscova in vizita oficiala zilele trecute. Acolo, el a acuzat Occidentul, in special SUA, de pregatirea unui „Maidan” in Republica Moldova, dupa alegerile prezidentiale, si a afirmat – intr-un interviu pentru agentia TASS, cu ocazia vizitei sale recente la Moscova – ca a pierdut scrutinul deoarece puterile occidentale ”s-au straduit foarte mult” si au lucrat foarte intens in favoarea Maiei Sandu, transmite luni Deschide.md.

„Eu cred ca Occidentul ii va da nota de plata noului presedinte. O sa vedem in ce va consta aceasta. Ei neaparat vor cere achitarea notei de plata si mi se pare foarte periculos pentru Moldova, deoarece pozitia Occidentului, in principal a SUA, va presupune provocarea unui alt conflict, care sa atraga in el si Rusia”, a sustinut Dodon.

Dupa alegerile prezidentiale, Partidul Socialistilor din Republica Moldova (PSRM) nu a chemat oamenii in strada, pentru ca acesta era scenariul americanilor si nu au vrut „sa le faca jocul”, a mai spus Dodon.

„Toti intelegeau ca oponentul meu politic la alegeri a fost un candidat pro-american. Si noi stim cu exactitate ce pregateau ei. Este vorba de asa-zisul Maidan” (protestele pro-europene din Ucraina numite si EuroMaidan – n.r.), a mentionat Dodon.

Fostul presedinte al Republicii Moldova a mai sustinut ca, prin intermediul Maiei Sandu, Occidentul incearca sa destabilizeze situatia in regiune.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Recent Posts

Minzatu, probleme la Bruxelles din cauza casei din Brasov. Liderul grupului PPE: „Exista inca intrebari legate de proprietatea ei care necesita clarificare”

Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marti seara,…

6 ore ago

Activisti de mediu din Italia il indeamna pe papa sa opreasca „sacrificarea” unui copac de 200 de ani pentru Craciun

Activstii de mediu din provincia Trentino din nordul Italiei au inceput o campanie pentru a…

10 ore ago

Echipaj Wizz Air afectat de vapori toxici in timpul zborului de la Cluj Napoca la Barcelona

Doi membri ai echipajului unui zbor Wizz Air care a decolat de la Cluj Napoca…

10 ore ago

Greva la Arhivele Nationale Bistrita-Nasaud. Angajatii solicita egalitate salariala si conditii de munca decente

Angajatii de la Arhivele Nationale din Bistrita-Nasaud au declansat o greva generala pe termen nelimitat,…

9 ore ago