Cum s-a „integrat” un SIRIAN care studiaza de 9 ani in Germania: „Sustin ISIS pentru ca aplica legea lui Allah”

externe

Procurorii germani ancheteaza activitatile unui sirian de 35 de ani suspectat de implicare in difuzarea unei inregistrari video care face propaganda gruparii jihadiste ISIS.

Barbatul, despre care presa germana spune ca se numeste Malik F., studiaza de aproape noua ani la Universitatea Tehnologica din Darmstadt, unde se pregatea sa isi ia doctoratul in matematica. El a realizat un film video in care explica de ce sustine ISIS, spunand ca jihadistii „implementeaza legea lui Allah”, spre deosebire de aliatii SUA din zona care sunt „mai rai decat porcii”. „Ce face ISIS este drept, pentru ca guverneaza in acord cu Sharia”, mai spune barbatul in inregistrare, potrivit Frankfurter Rundschau. Filmul a fost postat pe Facebook la inceputul lunii ianuarie.

student

Malik F. a fost arestat marti. Politia germana a confiscat un telefon mobil si echipamente de stocare electronica din apartamentul si biroul suspectului.

Cazurile de indivizi care posteaza pe internet astfel de inregistrari video sunt relativ neobisnuite in Germania, desi procurorii investigheaza zeci de indivizi reveniti din Siria si banuiti de apartenenta la ISIS, organizatie interzisa in Germania.

Germania s-a alaturat anul trecut coalitiei internationale conduse de SUA impotriva gruparii Statul Islamic.

Potrivit serviciilor de informatii germane, pana la finalul anului trecut circa 740 de persoane au parasit Germania pentru a adera la Statul Islamic, dintre care o treime au revenit in tara, iar 120 ar fi fost ucisi in lupte in Siria si Irak.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: