Cum scapa PSD inca o data. Marturia complicelui Tudorel Toader este ingropata intr-o mare tacere

opinii

Dezvaluirile lui Tudorel Toader privind modul in care functionau statul roman si Guvernul Romaniei in epoca Liviu Dragnea nu au fost preluate de nicio mare publicatie si de niciun post de televiziune. Marturisirea acestui complice la crimele lui Dragnea impotriva statului de drept nu este nici tardiva si nici desueta pentru ca PSD nu a murit deloc, ba mai mult emite pretentii privind revenirea la guvernare in urmatoarele luni.

UPDATE Realitatea TV si B1 TV au prezentat pasaje din declaratiile lui Tudorel Toader, marti seara. Singura mare publicatie care a scris despre dezvaluirile lui Toader a fost Adevarul.

Este evident ca demersul lui Tudorel Toader de a spune acum ce a vazut nu are ca motivatie zbateri ale vreunei constiinte chinuite. Toader, o mare rusine pentru magistratura romaneasca, spera sa-si mai spele cate ceva din imagine sugerand alunecos ca ar fi de fapt un erou care s-a impotrivit confiscarii statului de catre marele infractor de la varful PSD. Insa din relatarile lui Toader se desprinde ceva mult mai important pentru noi, ca tara, decat riscul ca imaginea acestuia sa prinda nuante de roz.

Relatarea lui Toader nu arata altceva decat ca PSD este in realitate o structura mafiota, nu un partid, care s-a folosit de aproape orice parghie dupa ce a confiscat guvernarea pentru a-si trage imunitate in fata legii si pentru a se imbuiba cu profituri uriase din administrarea bunurilor statului. Marturia lui Toader trebuie vazuta ca o marturie a unui om din cercul de putere al Regimului Dragnea, aflat la „varful varfului” cum spune chiar Toader, care certifica si consfinteste esenta profund corupta a acestei organizatii.

Citeste si: Tudorel Toader incepe sa toarne, dezvaluiri in premiera. Dragnea, Tariceanu si Dancila l-au sechestrat peste 4 ore intr-un birou pentru a-l determina sa dea OUG pe codurile penale

Spune Toader la un moment dat ca infiintarea in Parlament a Comisiei speciale pentru legile justitiei a fost facuta pentru „a-l sari” pe ministrul Justitiei, pentru ca prin aceasta comisie sa poata fi promovate modificarile la legile penale pe care el nu a fost de acord sa le promoveze prin ordonanta de urgenta. In comisie nu a fost prezent fizic Liviu Dragnea, votand cu 20 de maini masacrarea legilor justitiei, ci au fost actuali parlamentari de frunte ai PSD: Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Serban Nicolae, etc. Iordache continua si acum sa prezideze sedinte ale Camerei Deputatilor, atunci cand Ciolacu e lesinat.

Liviu Dragnea nu a actionat singur si nu este singurul vinovat, asa cum vrea sa arate acum conducerea PSD. Dragnea a pus in aplicare, pana la urma, ceea ce toti liderii de prim-rang, rangul doi si rangul trei au cerut insistent. „Si-au dorit amnistie si gratiere, ordonanta de urgenta. Afirmatia ca romanii vor un moment T zero, ca lumea vrea amnistie, vrea clementa”, a spus raspicat Toader. Toti acesti lideri de prim-rang, rangul doi si rangul trei sunt in continuare in functii, in partid, in Parlament, in fruntea primariilor si a mosiilor de baroni din judetele rosii.

PSD este exact acelasi ca in perioada in care Dragnea l-a tinut sechestrat pe Tudorel Toader intr-un birou din sediul PSD Baneasa timp de patru ore „si jumatate” pentru a-l convinge sa-si dea avizul pe o ordonanta de urgenta prin care sa fie redus termenul de prescriptie al raspunderii penale. „Mi s-a cerut insistent, de foarte multe ori, odata am avut o intrevedere de patru ore si jumatate la varful varfului, eram patru din tara asta, era si doamna prim-ministru (Liviu Dragnea, Calin Popescu Tariceanu, Viorica Dancila – n.red.). Mi se cerea sa promovez ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Penal/Procedura penala, cu ce ramasese de la CCR”, a relatat Toader.

PSD este fix acelasi partid ca in ziua in care Toader a fost presat sa avizeze o hotarare de guvern prin care sa fie instrainata o mare suprafata de teren: „Era intr-o zi de miercuri, aveam sedinta de guvern, si fostul presedinte al PSD-ului era undeva pe camp, prin sudul tarii, si spunea ca, o declaratie furibunda la adresa mea: ‘Ministrul Justitiei, prea multa importanta ii dati, nu conteaza, nu stiu ce’. Care era dedesubtul? Urma sedinta de guvern de joi a doua zi, o sedinta de guvern in care se voia o hotarare de guvern, in care o suprafata mare de teren de la un fost IAS trebuia sa treaca din public in privat si unii voiau sa-l ingrijeasca mai bine”.

PSD nu s-a schimbat cu nimic de atunci, iar la varful politicii sa afla in continuare personaje din filmul cu mafioti in care a jucat si Tudorel Toader. Tariceanu, unul dintre cei care l-au tinut sechestrat, autorul celebrei expresii cu „momentul T zero”, este prezent zilnic la posturile de stiri, tinand lectii natiunii, fara nici cea mai mica rusine.

Continutul marturiei lui Toader nu este o mare surpriza, insa are o uriasa valoare pentru ca vine din interior si confirma fara dubiu natura infractionala si corupta a Regimului Dragnea. Adica a unui regim politic format din PSD, ALDE si UDMR, partidele care l-au sustinut si aparat pe Liviu Dragnea pana in ultima clipa. Aceleasi partide care pregatesc acum o noua alianta pentru prelua din nou puterea.

Tudorel Toader nu are nicio sansa de a scapa nici de porecla de „Slugarel”, nici de responsabilitatea pentru marile mizerii anti-justitie chiar daca incepe sa vorbeasca. Ingrijorator este insa ca tot ce spune el acum este ingropat intr-o mare tacere, semn ca sistemul mafiot care transpare din marturiile sale are inca tentacule foarte viguroase.

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: