Cum se lupta in alte parti impotriva coruptiei din spitale. Insusi ministrul Sanatatii s-a dus sa dea spaga
Doua cadre medicale din Uganda au fost prinse in flagrant luand mita de la o pacienta, dar nu una obisnuita, ci chiar de la titulara portofoliului sanatatii, pe care cei doi au facut-o sa plateasca servicii care sunt in mod normal gratuite, a anuntat aceasta din urma sambata pentru AFP, citata de Agerpres.
Ministrul sanatatii din Uganda, Sarah Opendi, a sosit vineri cu un taxi motocicleta la spitalul Naguru din capitala Kampala, purtand val peste fata pentru a nu fi recunoscuta.
”Am primit numeroase plangeri cu privire la personalul spitalului, care cere bani de la pacienti”, a spus doamna Opendi.
Ea a explicat ca, in timp ce se dadea drept o pacienta obisnuita, i s-au cerut 150.000 de silingi (35 de euro) pentru teste de laborator, ”care se presupune ca sunt gratuite”.
„I-am spus ca nu am bani, dar el (cadrul medical) a insistat”, a spus ea.
A fost apoi trimisa la o asistenta pentru a obtine benzi de testare. Din nou i s-au cerut bani.
„Am platit si apoi am sunat la politie, care i-a arestat pe cei doi angajati”, a adaugat ministrul.
Directorul adjunct al spitalului, Stephen Kyebambe, a tinut sa-i multumeasca doamnei Opendi pentru arestarea celor doi. „Dna ministru trebuie sa fie felicitata pentru ca a scos la lumina infractiunile acestor escroci in spitalul nostru”.
Faptul de a cere bani pacientilor este un lucru obisnuit in spitalele publice ugandeze, unde unele categorii de cadre medicale sunt platite doar cu 60 de euro pe luna.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.