Cum te pot schimba cipurile cerebrale. Studiile arata ca noua tehnologie a lui Elon Musk iti poate manipula mintea in moduri ciudate si tulburatoare

Startup-ul neurotehnologic al lui Elon Musk, Neuralink, a lucrat pentru a implanta cipuri cerebrale  in oameni inca de la infiintarea sa, in 2016. Dupa ani de teste pe animale, Musk a anuntat in decembrie ca firma planuia sa initieze teste pe oameni in termen de sase luni (desi nu era prima data cand spunea ca aceste teste sunt la orizont), scrie Business Insider.

Neuralink a petrecut peste o jumatate de deceniu descoperind cum sa traduca semnalele creierului in iesiri digitale – imaginati-va ca ati putea sa mutati un cursor, sa trimiteti un mesaj text sau sa tastati intr-un procesor de text doar cu un gand. Desi initial se concentreaza pe cazuri de utilizare medicala, cum ar fi ajutarea persoanelor paralizate sa comunice, Musk a aspirat sa introduca cipurile Neuralink pe scara larga – pentru a pune, dupa cum a spus, un „Fitbit in craniul tau”.

Compania lui Musk este departe de a fi singurul grup care lucreaza la interfete creier-computer sau la sisteme care faciliteaza comunicarea directa intre creierul uman si computerele externe. Alti cercetatori au analizat utilizarea BCI-urilor (Brain-computer Interface) pentru a restabili simturile pierdute si pentru a controla membrele protezate, printre alte aplicatii. Desi aceste tehnologii se afla inca la inceput, ele exista de suficient timp pentru ca cercetatorii sa isi faca o idee despre modul in care implanturile neuronale interactioneaza cu mintea noastra. Dupa cum a spus Anna Wexler, profesor asistent de filozofie in cadrul Departamentului de Etica Medicala si Politici de Sanatate de la Universitatea din Pennsylvania: „Bineinteles ca provoaca schimbari. Intrebarea este ce fel de schimbari provoaca si cat de mult conteaza aceste schimbari?”.

A interveni in functionarea creierului uman este o chestiune delicata, iar efectele nu sunt intotdeauna de dorit sau intentionate. Persoanele care utilizeaza BCI-uri pot simti un sentiment profund de dependenta fata de dispozitive. Inainte de a ajunge in punctul in care oamenii vor face coada pentru a li se implanta un smartphone in creier, este important sa cunoastem pericolele si capcanele etice ale acestora.

De la science-fiction la o industrie de un miliard de dolari

In filmul „The Terminal Man” din 1974, un barbat primeste un implant cerebral invaziv pentru a-l ajuta sa-si controleze crizele. Operatia pare initial un succes, dar lucrurile se precipita atunci cand expunerea la cip il face sa intre intr-o criza psihotica. Asa cum se intampla de obicei in filmele SF, un om de stiinta avertizeaza asupra dezastrului inca de la inceputul povestii, comparand implanturile cu lobotomiile din anii 1940 si 1950.. „Acele operatii au fost efectuate de medici care erau prea dornici sa actioneze”, spune el.

In timp ce oamenii nu au produs inca masini zburatoare, nu au trimis misiuni umane pe Marte, BCI-urile ar putea fi cea mai importanta tehnologie care nu numai ca a ajuns din urma, dar, in unele cazuri, a depasit primele lor reprezentari stiintifico-fantastice. Peste 200.000 de persoane din intreaga lume folosesc deja un anumit tip de BCI, majoritatea din motive medicale. Poate ca cel mai cunoscut caz de utilizare este cel al implanturilor care le permit persoanelor surde sa auda. Un alt caz de utilizare este cel al prevenirii crizelor de epilepsie: Dispozitivele existente pot monitoriza activitatea semnalelor cerebrale pentru a prezice crizele si pentru a avertiza persoana in cauza, astfel incat aceasta sa poata evita anumite activitati sau sa ia medicamente preventive. Unii cercetatori au propus sisteme care nu numai ca ar detecta, dar ar si preveni crizele prin stimulare electrica, aproape exact mecanismul descris in „The Terminal Man”. Implanturile pentru persoanele care sufera de boala Parkinson, depresie si epilepsie sunt testate de ani de zile pe oameni.

Imbunatatirile recente in domeniul inteligentei artificiale si al materialelor de detectare neuronala au facut ca dispozitivele sa fie mai putin invazive si mai scalabile, ceea ce a atras in mod natural un val de finantare privata si militara. Paradromics, Blackrock Neurotech si Synchron sunt doar cativa dintre concurentii finantati prin surse capital de risc care lucreaza la dispozitive pentru persoanele paralizate. In noiembrie anul trecut, un start-up numit Science a dezvaluit un concept de interfata bioelectrica pentru a ajuta la tratarea orbirii. Iar in septembrie anul trecut, Magnus Medical a primit aprobarea de la Food and Drug Administration pentru o terapie de stimulare cerebrala tintita pentru tulburarea depresiva majora.

Firma de informatii de piata Grand View Research a evaluat piata globala a implanturilor cerebrale la 4,9 miliarde de dolari in 2021, iar alte firme au estimat ca cifra s-ar putea dubla pana in 2030.

Deocamdata, BCI-urile sunt limitate la domeniul medical, insa au fost propuse o gama larga de utilizari nemedicale pentru aceasta tehnologie. O cercetare publicata in 2018 a descris participantii care au folosit BCI pentru a interactiona cu numeroase aplicatii pe o tableta Android, inclusiv pentru a tasta, a trimite mesaje si a cauta pe internet doar imaginand miscari relevante. Printre aplicatiile mai speculative se numara jucarea de jocuri video, manipularea realitatii virtuale sau chiar primirea directa a unor intrari de date, cum ar fi mesaje text sau videoclipuri, fara a fi nevoie de un monitor. Acestea pot suna a science-fiction, dar realitatea este ca am ajuns la un punct in care barierele culturale si etice pentru acest tip de tehnologie au inceput sa le depaseasca pe cele tehnice.

O minte schimbata

Nu au existat cazuri confirmate de dezlantuiri violente cauzate de BCI-uri, dar exista dovezi convingatoare care sugereaza ca dispozitivele pot provoca schimbari cognitive dincolo de domeniul de aplicare al aplicatiilor lor.

Unele dintre aceste schimbari au fost pozitive; la urma urmei, BCI-urile sunt menite sa schimbe anumite lucruri la utilizatorii lor. Anna Wexler, profesorul de filosofie de la Universitatea din Pennsylvania, a intervievat persoane cu Parkinson care erau supuse stimularii cerebrale profunde, un tratament chirurgical care presupune implantarea unor fire metalice care trimit impulsuri electrice la creier pentru a ajuta la diminuarea simptomelor motorii, si a constatat ca multe dintre ele isi pierdusera simtul de sine inainte de a fi supuse tratamentului. „Multi au simtit ca boala le-a rapit, intr-un fel, personalitatea”, a spus ea. „Are un impact real asupra identitatii tale, asupra sentimentului de sine.” In aceste cazuri, BCI-urile i-au ajutat pe oameni sa simta ca se intorc la ei insisi, ajutand la tratarea bolii de baza.

Eran Klein si Sara Goering, cercetatori la Universitatea din Washington, au observat in mod similar schimbari pozitive in ceea ce priveste personalitatea si perceptia de sine in randul persoanelor care utilizeaza BCI-uri. Intr-o lucrare din 2016 privind atitudinile si consideratiile etice privind BCI-urilor, acestia au raportat ca participantii la studiu au simtit adesea ca tratamentul i-a ajutat sa recupereze un sine „autentic” care fusese uzat de depresie sau de tulburarea obsesiv-compulsiva. „Am inceput sa ma intreb ce sunt eu, ce este depresia si ce este stimulatorul”, a spus un pacient. Intr-o conferinta de la sfarsitul anului 2022 privind o cercetare similara, neuropsihologul Cynthia Kubu a descris un sentiment sporit de control si autonomie in randul pacientilor pe care i-a intervievat.

Dar nu toate schimbarile pe care le-au constatat cercetatorii sunt benefice. In interviurile cu persoane care au avut BCI-uri, Frederic Gilbert, profesor de filosofie la Universitatea din Tasmania, specializat in neuroetica aplicata, a observat unele efecte ciudate. „Notiunile de personalitate, identitate, autenticitate, autonomie si sine – acestea sunt dimensiuni foarte compacte, obscure si opace”, a spus Gilbert. „Avem cazuri in care este clar ca BCI-urile au indus schimbari in personalitate sau in exprimarea sexualitatii.”

De-a lungul numeroaselor studii de interviu, Gilbert a observat ca pacientii au raportat sentimente de nerecunoastere a lor insisi, sau ceea ce in cercetare se numeste de obicei „instrainare”. „Ei stiu ca sunt ei insisi, dar nu mai este ca inainte de implantare”, a spus el. Unii au exprimat sentimente de a avea noi capacitati care nu au legatura cu implanturile lor, cum ar fi o femeie in varsta de 50 de ani care s-a ranit in timp ce incerca sa ridice o masa de biliard pe care credea ca o poate muta singura. In timp ce o anumita instrainare ar putea fi benefica – daca are ca rezultat un sentiment sanatos de stima de sine, de exemplu – cazurile negative, cunoscute sub numele de instrainare deterioranta, pot fi destul de suparatoare. „A dus la cazuri extreme in care a existat o tentativa de sinucidere”, a spus Gilbert.

Pentru persoanele care folosesc BCI-uri pentru a ajuta cu o limitare medicala semnificativa, este logic ca tratamentul sa aiba un efect psihologic pozitiv. Dar cand vine vorba de a lua in considerare cipurile cerebrale pentru uz popular, exista mult mai multe ingrijorari cu privire la aspectele negative.

Un smartphone in creier

Pe masura ce tehnologia se imbunatateste, ne apropiem de viziunea lui Musk „Fitbit in craniu”. Dar exista motive sa fim precauti. La urma urmei, daca este usor sa devii dependent de telefonul tau, gandeste-te cat de mult ar putea fi mai dependent daca ar fi conectat direct in creierul tau.

Gilbert a povestit despre un pacient pe care l-a intervievat si care a dezvoltat un fel de paralizie decizionala, avand in cele din urma senzatia ca nu poate iesi in oras sau decide ce sa manance fara sa consulte mai intai dispozitivul care ii arata ce se intampla in creier. „Nu este nimic rau in a avea un dispozitiv care completeaza o decizie”, a spus Gilbert, „dar, in cele din urma, dispozitivul era un fel de a suplini persoana in luarea deciziei, scotand-o din circuit”.

Uneori, un pacient poate ajunge sa se bazeze atat de mult pe dispozitivul sau incat simte ca nu poate functiona fara el. Gilbert a intalnit multi participanti la studii care au cazut in depresie dupa ce dispozitivele le-au fost indepartate, adesea pur si simplu pentru ca un anumit studiu a expirat sau a ramas fara finantare. „Te obisnuiesti treptat cu el”, a declarat intr-un interviu un participant anonim la studiu care primise un dispozitiv pentru a detecta semne de activitate epileptica. „A devenit eu insumi”.

Acest tip de dependenta este complicat si mai mult de faptul ca BCI-urile sunt dificil de sustinut financiar si de intretinut, necesitand adesea o interventie chirurgicala invaziva pe creier pentru a le indeparta si reimplanta. Deoarece BCI-urile sunt in mare parte inca in faza de testare, nu exista standarde universale sau un sprijin financiar stabil, iar multe dispozitive risca sa piarda brusc finantarea.

Exista, de asemenea, preocupari legate de confidentialitate, deoarece un computer are acces la undele cerebrale. „Daca primiti un dispozitiv care sa va ajute sa va miscati bratul protetic, de exemplu, acel dispozitiv va capta si alte surse de zgomot pe care poate nu doriti sa fie cunoscute.”, a spus Gilbert. „Exista o multime de zgomote de fond, iar aceste zgomote de fond pot fi descifrate. Acel zgomot este convertit, stand undeva in cloud”. Cineva ar putea invata multe studiindu-va undele cerebrale, iar daca un hacker ar reusi sa va acceseze datele, v-ar putea eventual, in viitor, citi mintea.

Deoarece BCI-urile sunt inca limitate in principal la domeniul medical, majoritatea celor care le primesc sunt fericiti sa faca acest tip de compromisuri. „Daca cineva are o dizabilitate care il impiedica sa comunice”, a declarat Wexler, acesta este „in general destul de fericit daca exista o tehnologie care ii permite sa faca acest lucru”.

Desi suntem inca departe de viitorul cyborgian al mintilor interconectate electronic, profetit de oameni precum Elon Musk, cresterea accelerata a industriei sporeste urgenta consideratiilor etice, candva limitate la science-fiction. Daca un cip cerebral poate schimba parti esentiale ale personalitatii tale, companiile nu ar trebui sa se grabeasca sa le puna in capul oamenilor. Anna Wexler a spus ca, desi majoritatea oamenilor din industrie nu sunt atat de deschisi la utilizarea BCI-urilor ca produs de consum, ei cred totusi ca este posibil sa se intample. In acest caz, a spus ea, „intregul raport risc-beneficiu se schimba”.