Cum un roman cu maini „tabacite de munca” a ajutat cu bani trei etiopieni intr-un Lidl din Bucuresti: „Aveam ochii baltind de lacrimi”
O tanara bucuresteanca a relatat o poveste emotionanta despre generozitatea romanilor, intamplare la care a fost martora intr-un supermarket Lidl din Bucuresti.
Rucsandra Pop a povestit pe Facebook cum um roman cu maini „tabacite” de munca a ajutat cu bani un grup de etiopieni care nu aveau indeajuns pentru a-si achita cumparaturile. Relatarea a devenit virala, fiind distribuita de mii de romani.
„M-am dus la Lidl sa cumpar de-ale gurii. Chiar in capatul Rahovei, unde blocurile au crescut ca ciupercile, s-a deschis de curand un magazin mare. Cum am intrat in magazin am remarcat 3 baieti tineri, veniti din Africa m-am gandit eu dupa cum aratau, care isi faceau cumparaturile.
In timp ce-mi faceam cumparaturile, ma mai uitam si a ei sa vad ce targuiesc. Imi place sa ma uit in cosurile oamenilor si sa-mi imaginez ce mananca si cum traiesc. Acest mic act de spionaj e unul din putinele lucruri care ma bucura intr-un supermarket, locul de unde de obicei vreau sa ies cat mai repede.
Intamplarea a facut sa nimeresc la casa fix in spatele baietilor. Isi luasera niste pui, niste curry, ceva sucuri si multe produse de curatenie – detergenti de haine, de vase, de casa.
In spatele meu s-a asezat un barbat, sa fi avut peste 50 de ani, care-si luase niste dulciuri – nucusoare din alea cum faceau mamele noastre in comunism – si mai multe feluri de drojdie. M-a rugat sa ma uit pe un pachet si sa ii spun daca e unt sau drojdie. Cum tinea pachetul in mana tabacita de munca ii vedeam unghia de la degetul mic crescuta. In mod normal, mana aia si felul in care arata m-ar fi facut sa il resping pe omul ala. Dar avea ceva bland si firesc in felul in care imi vorbise, ceva care m-a invitat in lumea lui si m-a facut sa ma intreb ce face cu atata drojdie. In timpul asta, baietii care ajunsesera la casa se mosmondeau cu cumparaturile, ceea ce tipului din spatele omului cu drojdia il crease o evidenta stare de iritare. Iritarea cozii era amplificata de lentoarea incredibila baietilor.
Ajunsi la casa, baietii scosesera toti trei niste teancuri groase de bani din buzunare si incercau sa se socoteasca. Felul cum se uitau la bancnote si cum le puneau impreuna cu o oarecare mirare mi-a amintit de mine, tanara, saraca, proaspat ajunsa intr-o tara straina unde urma sa petrec un an, incercand sa invat limbajele secrete ale acelui loc. M-am intrebat cum o fi sa ajungi pe un continent nou, sa ai alta culoare de piele, sa muncesti pe rupte ca sa-ti acoperi traiul zilnic si ca – cel mai probabil – sa trimiti si bani acasa. Cand in sfarsit au reusit sa adune teancul de bani pentru plata, l-au dat fetei de la casa care i-a numarat si a constat ca lipsesc 5 lei. Fata a ramas un pic confuza pentru ca nu stia in ce limba sa le spuna asta. Imediat mi-am asumat rolul de traducator si le-am zis baietilor in engleza ca lipsesc bani.
Atunci, cel care platise i-a intins o cutie de detergent casieritei si mi-a spus ca nu o mai ia. Omul cu drojdia din spatele meu a spus cu o voce calma: „Platesc eu, doamna” si a scos din buzunar 5 lei. Baietii au multumit cu un zambet mare pe fete, nu cu umilinta. Au multumit de parca era cel mai normal lucru din lume. Si chiar era. Cat se facea tranzactia i-am intrebat pe baieti de unde sunt si mi-au zis ca-s din Etiopia. Apoi m-a intors si i-am multumit si eu domnului care platise. „N-ati vazut cum isi numarau banii”, mi-a spus el. „Cand am, ajut tot timpul”, mi-a zis el si mi-a venit sa-l imbratisez, pentru ca gestul lui de bunatate venise atat de firesc. Ceva imi spunea ca omul ala stia cum e sa n-ai si ca mai stie cum e sa se uite lumea la tine ca esti altfel. Pentru cateva secunde o facusem si eu.
Cand am iesit din magazin cu ochii baltind de lacrimi, baietii isi incarcau cumparaturile in cutiile de glovo prinse de biciclete. Mi-au zambit si mi-au multumit. Le-am spus ca eu n-am facut nimic. Omul meu, omul cu drojdia, facuse tot. Facuse ca pentru cateva secunde lumea sa se invarta mai incet si cu mai multa blandete in jurul nostru al tuturor. Si i-am multumit in sinea mea ca m-a intrebat de drojdie, pentru ca altfel nu l-as fi vazut si toata aceasta bunatate nu ar fi trecut prin mine, ci pe langa mine si poate n-as fi inteles nimic”, a scris Rucsandra Pop pe Facebook.
