Cunoscut jurnalist: „Daca zilele acestea vor apare probele relatiei dintre domnul Ciolacu si doamna Docuz, relatie sponsorizata de Nordis/Vicol, decent ar fi ca domnul Ciolacu sa se retraga din viata politica”
Mircea Marian, unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti specializati pe politica, anunta ca probele privivind zborurile de lux ale cuplului Marcel Ciolacu – Sorina Docuz ar putea sa apara in cateva zile. El spune ca Ciolacu va trebui sa se retraga din viata politica, in aceasta situatie.
„Niciodata nu am judecat un politician in functie de familia sau credinta sa religioasa. Ce judec, si judec dur, sunt cetatenii care s-au casatorit cand erau tineri si fara bani, iar cand au ajuns la varf i-au dat batranicii o pensie privata, ca sa nu faca scandal, au scos-o pe tusa si si-au gasit o pitzi de Dubai.
Cine face asa unora care i-au fost alaturi la greu ani intregi, pot fi sigur ca imi va face si mie: ma va arunca la cos fara emotii. Nu te poti baza pe astfel de oameni, te vor abandona fara sa clipeasca. Caracter, da?
A doua chestiune, chiar mai personala. Eu sunt credincios ortodox. Nu am amestecat asta cu politica, unde ma definesc drept libertarian, iar cine a venit pe aici sa ma insulte spunand ca toti care avem o credinta suntem niste prosti…l-am lasat in pace.
Insa ma deranjeaza enorm cand niste farisei confisca Biserica mea si, prin faptele lor, in totala contradictie cu declaratiile lor, o expun si ma expun batjocorii publice.
Ca sa inchei: daca zilele acestea vor apare probele relatiei dintre domnul Ciolacu si doamna Docuz, relatie sponsorizata de Nordis/Vicol, cred ca decent ar fi ca domnul Ciolacu sa se retraga din viata politica. Desigur, stiu ca este penibil sa-i vorbesc lui de decenta…Dar macar atat sa spun si eu, ca om casatorit de 32 de ani, cu copil, credincios ortodox. Macar atat”, a scris Marian pe Facebook.
Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit de mai multe ori, in 2022, cu un avion de lux privat la Nisa alaturi de familia Vicol-Ciorba. In avion se mai aflau Sorina Docuz, Sorin Grindeanu si Alfred Simonis. Ciolacu a refuzat, miercuri, sa recunoasca.
Avionul a fost inchiriat de Nordis, firma de imobiliare a lui Ciorba, de la compania Tiriac Air. La bordul avionului s-au mai aflat in aceste zboruri Sorina Docuz, o apropiata a liderului PSD si Roxana Ilie, o apropiata a vicepremierului PSD Sorin Grindeanu si prietena cu deputata PSD, Laura Vicol. Cu totii ar fi fost vazuti in repetate randuri pe Riviera Franceza, la Monaco, in perioada cuprinsa intre primavara – toamna anului 2022.
Marcel Ciolacu a negat, miercuri seara, aceste informatii.
”In 2022 am fost in Franta? La Nisa? Cred ca ma confundati. Suntem mai multi de Ciolacu. E nume de aroman. Ciolacu insemnand ciung de mana dreapta. Cred ca de aici vine numele de Ciolacu. Cred ca ma confundati. Vorbim totusi de bani publici. Nu inteleg, v-as raspunde detaliat. Nu stiu de o deplasare a mea la Nisa”, a declarat Ciolacu la Londra.
Ciolacu a sustinut recent, intr-un interviu la Prima TV, ca nu are relatii apropiate cu Sorina Docuz.
„Nu m-a vizitat acasa. Ne cunoastem din 2016, de foarte mult timp, a fost sotia unui coleg de-al meu, Robert Negoita. Nu am avut… In ce vrem sa transformam aceasta campanie, am lamurit lucrurile, cred ca este suficient. O femeie care are doi copii mici, lucrurile astea trebuie sa inceteze.
A ajuns presedintele PNL, al Senatului, fostul sef al Armatei, sa dea adresa primului ministru la televizor. Dvs. ma intrebati de Sorina Docuz dupa o asemenea mizerie?”, a sustinut Ciolacu.