Cunoscuta publicatie Politico l-a desemnat pe Volodimir Zelenski „cea mai influenta persoana din Europa” pe anul 2023
Ziarul digital american Politico l-a ales pe Volodimir Zelenski, presedintele Ucrainei, drept cea mai influenta persoana din Europa la categoria Dreamers. Publicatia a enumerat persoanele care vor avea cel mai mare impact asupra cursului evenimentelor din 2024.
Politico a relatat ca, in acest an, Zelenski „a reusit sa impuna lucruri care pana de curand erau de neconceput, mutand Ucraina in fruntea listei pentru aderarea la UE – si mai aproape decat oricine ar fi crezut posibil de alianta militara NATO”.
Dar 2024 se anunta a fi dificil, deoarece „lumea este distrasa de reizbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu; ucrainenii sunt epuizati de doi ani de batalii si se lupta sa recupereze teritoriul in fata tocatorului de carne brutal al Rusiei. In conditiile in care Occidentul tergiverseaza, iar Ucraina continua sa se confrunte cu o amenintare existentiala din partea vecinului sau mult mai mare, Zelenski a trecut de la a implora ajutorul tarilor occidentale la a le tine o prelegere – iar acest lucru nu a avut acelasi succes ca si oratoriile sale mai inaltatoare”.
Articolul mentioneaza, de asemenea, perspectiva unor alegeri in Ucraina in 2024, precizand ca Zelenskyy ar trebui sa modifice Constitutia tarii pentru a putea organiza un scrutin. Politico sustine ca aceasta posibilitate ridica „intrebari majore cu privire la legitimitatea democratica”.