Cuplu din Bihor, amendat cu 60.000 de lei fiindca scotocea prin gunoaiele oradenilor, luand PET-urile cu garantie si risipind restul pe camp

news

Bihor, pet-uri, aruncate, amenda, colectare, garantie

Doi bihoreni, sot si sotie, s-au ales cu o amenda total de 60.000 de lei si au ramas si fara autoturismul familiei, pentru ca nu s-au rezumat sa adune ambalajele cu garantie, ci au furat gunoaiele oradenilor si le-au aruncat in natura pe cele care nu ii interesau.

De doua luni, muncitorii RER Vest au sesizat ca, in zilele de luni, cand trebuie sa colecteze deseurile reciclabile ale oradenilor care stau pe strazile de pe dealurile orasului, nu prea au ce ridica. Pe strazi cu vile si case dichisite, sacii galbeni cu deseuri reciclabile dispareau inainte ca utilajele RER sa ajunga sa ii ridice, scrie cotidianul local Bihoreanul.

Politistii locali si-au dat seama ca ceva nu miroase bine, banuind ca deseurile sunt furate pentru recipientele care pot rascumpara garantia de 50 de bani, asa ca au inceput sa strabata si zonele mai retrase de pe dealuri. Asa cum se asteptau, au gasit si urmarile furtului de gunoaie: pe un drum de la marginea cartierului Episcopia, au dat peste mormane de deseuri golite, evident, din saci galbeni.

Dupa cateva saptamani de ancheta, in care au facut filaje, au vorbit cu oradenii carora li s-au furat gunoaie si au urmarit imaginile surprinse de camerele de filmat mascate in zona deversarilor de gunoaie, politistii i-au gasit pe vinovati. Doi soti din Biharia au fost surprinsi in timp ce aruncau sacii cu gunoaie pe drumul cu pricina si, odata prinsi, au recunoscut ca ei sunt vinovati pentru cantitatea uriasa de mizerii de acolo.

Cat au castigat din ambalajele cu garantie, n-au spus. Cert este, insa, ca s-au ales cu o sanctiune drastica: fiecare a fost amendat cu cate 30.000 lei si, in plus, politistii locali le-au confiscat autoturismul cu care transportau ilegal deseurile. Fara dubiu, o afacere din care au iesit pe minus!

Lunar, Politia Locala depisteaza 80-100 de persoane care sustrag ambalajele cu garantie din pubelele sau sacii oradenilor. Primaria descurajeaza acest fenomen pentru ca adesea deseuri colectate separat sunt amestecate de cei care cauta ambalajele „pretioase”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: