„Daca Firea ar fi castigat, aveam de gand sa renunt la orice activitate televizata”. CTP: „Nu as mai fi putut sa continui”
Cristian Tudor Popescu a anuntat, duminixa noapte, ca daca Gabriela Firea ar fi castigat alegerile din Bucuresti el ar fi renuntat sa mai apara vreodata la televizor.
„Aveam de gand sa renunt la orice activitate televizata. Nu ma simteam in stare, dupa 30 de ani, sa o iau de la capat iarasi cu acest PSD cu care eu nu mai aveam niciun fel de marja de discutie, din 2019, cand l-am calificat acest Cernobal al politicii romanesti. Nu mai puteam sa continui, acum pot.
Ce se intampla acum este peste asteptarile mele. Acum este o miscare tectonica in politica romaneasca, se misca niste placi tectonice”, a declarat CTP la Digi24.
CTP a declarat inca dinainte de alegeri ca nu va vota cu „doamna Carnat”.
„Nu voi pune stampila pe primarul actual, Gabriela Vranceanu Firea. De ce? Pentru ca traiesc in Bucuresti si mai am inca ochi sa privesc in jur, urechi sa aud, nas sa miros, piele sa simt – raceala apei calde, creier sa rationez, dupa cei 4 ani cu Firea.
Stiu ce-i asteapta pe bucuresteni in cazul inca un mandat cu madam Carnat; si cu Mitica Dragomir, Petre Roman, Anghel Iordanescu in Consiliul General. Si pe locuitorii intregii Romanii, caci victoria in alegeri a doamnei in cauza inseamna si impunerea ei in fruntea PSD. G. Firea este PSD, a fost dintotdeauna, membra ‘cu sufletul’ a acestui Cernobil al politicii romanesti, partidul cel mai nociv pentru trecutul si viitorul Romaniei.
Putin ii pasa distinsei Dragnea ot Voluntari de locuitorii si de ranile Capitalei. Va mai amintiti cum declara sus si tare, anul trecut, intrebata fiind daca va candida la Presedintie, ca nici vorba, nu-si lasa ea bucurestenii ei dragi, ca nu-i paraseste, cum au facut altii, ca are multe proiecte de dus la bun sfarsit? Dupa care, proaspat iesita dintr-o spitalizare eroica, doamna Sarmanmat s-a aruncat direct intr-o batalie piept in piept cu sefa PSD, premierul Dancila, pentru cadidatura la Presedintie. Asta va face si in 2024, mandatul de primar general e o trambulina pe care va sari cu picioarele ca sa zboare spre Cotroceni.
Nu sper ca optiunea mea sa-i puna pe ganduri pe cei care vor sa voteze candidata PSD – pentru simplul motiv ca respectivii nu voteaza pe criterii rationale.
In ce-i priveste pe cei care nu au de gand sa voteze PSD, ma adresez acelora care au venit la urne in numar mare in 2019, la alegerile europarlamentare si prezidentiale, cu rezultatele stiute. Rolul europarlamentarilor in politica interna este minor, daca nu neglijabil. Presedintele Romaniei, cu multe prerogative amputate de coalitia aflata la guvernare in anul trecut, nu poate face fata unui partid care castiga alegerile locale, apoi parlamentarele si va avea, deci, si guvernul. Pe cale de consecinta, voturile dumneavoastra de anul trecut nu mai fac doi bani, daca acum lipsiti de la vot.
Riscul de a va infecta cu coronavirus mergand la urne nu poate fi mai mare decat cel din magazine sau de la serviciu. Regulile de protectie si distantare vor fi respectate cel putin cat in mijloacele de transport in comun. Dar riscul ca rezultatul alegerilor de duminica, 27 septembrie, 2020, sa imbolnaveasca grav Romania, pentru nu se stie cati ani, e mare”, a scris CTP in Republica.