Categories: news

Dacian Ciolos intra in ofensiva politica, PSD are de a face cu un adversar redutabil. Miscare a fostului premier prin care confirma ca va participa la alegeri

Dacian Ciolos devine tot mai activ in spatiul public. Dupa ce a participat la protestul de duminica din Bucuresti, fostul premier a decis fie tot mai combativ fata de actuala putere. El va publica periodic materiale de opinie pe platforma Adevarul.

El si-a deschis blog pe platforma Adevarul, unde publica un prim text despre modul in care PSD intelege sa gestioneze puterea. Ciolos lanseaza critici taioase la adresa principalului responsabil de modul in care este guvernata Romania, Liviu Dragnea.

„Seful Partidului nu este numai posesorul puterii in partid, ci singurul stapan al adevarului absolut. Promisiunile mincinoase, fricile si obsesiile Sefului modeleaza singura realitate posibila pentru acei membri de partid care il urmeaza si care, folosind toate mijloacele pe care le au la indemana, incearca sa impuna aceasta realitate paralela unei tari intregi. Modelul de comportament politic este teribil de simplu: atata vreme cat nu au puterea, toti ceilalti sunt considerati ca fiind slabi, in consecinta parerea lor nu conteaza sau e ascultata doar pentru a dovedi ca cel puternic e milos.

Nici un argument rational, economic, social, niciun studiu de impact, nicio analiza obiectiva nu rezista in fata convingerii puterii ca detine adevarul suprem si solutiile tuturor problemelor. Forta argumentului paleste in fata argumentului fortei. De altfel, asta am vazut in ultimele zece luni: coalitia PSD-ALDE este sensibila doar la manifestatii de forta, la proteste, la teama de forta strazii. Si, de fiecare data, s-a repliat.

(…) La fel se petrece si in privinta masurilor fiscale si economice. Nu este posibil ca intr-un an cu crestere economica, totul sa se scumpeasca, oamenilor de afaceri sa le fie teama sau sa ezite sa investeasca din cauza impredictibilitatii adusa aproape la rang de regula, iar sindicatele amagite luni de zile cu cresteri de salarii spectaculoase sa-si scoata oamenii in strada. Din nou, forta puterii pare sa fie singurul argument. Discutiile cu mediul de afaceri, cu sindicatele, calculele, studiile de impact, analizele economice nu conteaza. Partidul a decis. Seful Partidului a decis. Acestea sunt ratiunile supreme ale guvernarii, indiferent de consecintele dovedite cu calcule si de parerea celor pe spinarea carora se fac aceste experimente dezastruoase. Cu pachetul de masuri de modificare a Codului fiscal si transferul contributiilor sociale de la angajator la angajati, iata, Guvernul pare ca a ramas singur, fara sustinerea clara a niciunui partener. Mediul de afaceri, sindicatele, Consiliul Fiscal, Consiliul Economic si Social au respins, pe rand, aceste idei”, scrie Ciolos.

Fostul premier scoate in evidenta si manipularile prin care PSD incearca sa isi ascunda matrapazlacurile.

„Ceva este profund gresit in abordarea PSD-ALDE si nu pot sa pun acest lucru decat pe seama acestei realitati paralele, iluzorii, pe care Seful Partidului si cei care il urmeaza vor sa o suprapuna Romaniei reale. In loc de argumente si dezbateri bazate pe date si analize de impact reale, coalitia PSD-ALDE inventeaza dusmani imaginari. „Statul paralel“, „Binomul“, Soros, Bruxelles-ul, ambasadele, „Onegheurile“, multinationale, toti cei care critica propunerile lor, devin nu numai dusmanii coalitiei, ci vrajmasi ai tarii, intr-o mare asa-zisa conspiratie anti-romaneasca. Mesajele si imaginile folosite in loc de argumente par scoase direct din cartile de propaganda ale regimurilor opresive. Exista insa un zid de care, din cand in cand, unii lideri politici se izbesc in plin. Nu vor putea minti la nesfarsit.

Oamenii inteleg ca fara o justitie independenta, functionala, nu putem avea o tara normala, pentru ca distrugem exact fundamentele unei economii sanatoase. Economia nu se dezvolta jucand alba-neagra la nivel guvernamental, nivelul de trai nu creste cu promisiuni mincinoase, ci cu investitii, cu munca, cu plus-valoare, cu inteligenta si predictibilitate. Oamenii care sustin coalitia PSD-ALDE pentru ca inca mai cred ca le vor creste salariile, se lamuresc ca ceea ce primesc acum pe hartie vor trebui sa plateasca inzecit tot ei, pentru ca viata tuturor va fi mai scumpa. Atunci, mirajul puterii politice absolute se va rupe, asa cum s-a mai intamplat. Atunci, Seful Partidului va deveni un fost sef al partidului, sacrificat politic de oamenii care i-au stat alaturi. Atunci, sper sa ne intoarcem la democratia adevarata, care nici aceea nu este usoara, dar care ar trebui sa ne dea sansa sa fim oameni cu demnitate si cu un viitor, nu supusi si mintiti de o masinarie de vot si propaganda”, concluzioneaza Ciolos.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Opt morti si 17 raniti, in urma unui atac intr-un colegiu din China. Ucigasul, un student de 21 de ani

Opt persoane au fost ucise si alte 17 ranite intr-un atac cu cutitul comis sambata…

27 de minute ago

“Warren Buffett stie ceva ce noi nu stim?” WSJ se intreaba daca nu cumva venerabilul investitor american se pregateste de un colaps economic ca in 2008

“Berkshire Hathaway acumuleaza numerar intr-un mod vazut doar inainte de criza financiara, dar de data…

O oră ago

Federatia de fotbal din Kosovo: Jucatorii „au ales in mod corect”, in conformitate cu „regulile anti-rasiste ale UEFA”

Federatia de fotbal din Kosovo (FFK) a denuntat sambata "atmosfera inacceptabila si nesigura" in care…

2 ore ago

Ucraina a distrus inca un sistem rusesc “Buk” in valoare de 10 milioane de dolari. Rusia a pierdut in razboi 1000 de lansatoare de rachete

O unitate de drone din cadrul Brigazii 27 Pechersk a Garzii Nationale a distrus inca …

3 ore ago

China a inaugurat un megaport in Peru. America de Sud, urmatorul continent dupa Africa in care China isi extinde interesele

La marginea desertului de coasta din Peru, un oras pescaresc izolat, in care o treime…

5 ore ago

COP29, Azerbaidjan: „Fara reduceri rapide ale emisiilor, nicio economie din G20 nu va fi scutita de macelul economic determinat de clima”

Secretarul executiv al Conventiei-cadru a ONU privind schimbarile climatice, Simon Stiell a transmis sambata un…

8 ore ago