Dacian Ciolos, mesaj de speranta in fata asaltului PSD: „Chiar si atunci cand suntem coplesiti de tot ce se intampla in tara si in jurul nostru sa pastram aprinsa lumina sperantei”

politica

Liderul PLUS, Dacian Ciolos, afirma, intr-un mesaj de Pasti, ca, „asa cum Mantuitorul nostru Isus Hristos a invins suferinta si moartea, asa trebuie sa stim si noi sa pastram aprinsa lumina sperantei, chiar si atunci cand ni se pare ca nu vom razbi si ca suntem coplesiti de tot ce se intampla in tara si in jurul nostru”.

„Exista cateva momente sacre de-a lungul unui an care ne indeamna sa lasam deoparte si munca, dar si grijile de zi cu zi. Sunt momentele in care incercam sa regasim bucuria din noi si cu deosebire bucuria de a fi cu cei dragi. In aceste zile de sarbatoare uitam de greutati, de apasari si departari, pentru a ne intoarce gandurile catre oamenii si lucrurile care ne fac sa fim cu adevarat noi insine, care dau un inteles vietii noastre”, scrie Dacian Ciolos pe contul sau de Facebook.

Fostul premier spune ca Sarbatoarea Invierii Domnului este unul dintre evenimentele binecuvantate fara de care nu am fi ceea ce suntem: oriunde ne-am afla in lume, ne simtim aproape unii de altii de indata ce ouale rosii, pasca si lumina sfanta vin sa ne umple din nou sufletul cu fericirea aceea care e sadita adanc in noi si nicicand pierduta, de cand eram copii si traiam cu atata emotie aceste clipe sacre.

„In noaptea Invierii si in ziua de Pasti, familiile se aduna dupa ritualuri stravechi si bine pastrate, uita de suparari si de intristari, pentru a lua lumina care sa le calauzeasca pasii pentru inca un an. Eu sunt foarte fericit ca pot sa ma intorc anul acesta in satul copilariei mele din Salaj, acolo unde priceasna de Inviere e mai frumoasa ca oriunde, pentru ca e Acasa. Dragi romani din lumea larga, daca in aceste zile viata si munca nu v-au ingaduit sa va intoarceti in satele si orasele voastre natale, sa nu uitati mai ales ca Sarbatoarea Invierii Domnului este sarbatoarea luminii si a sperantei.

Asa cum Mantuitorul nostru Isus Hristos a invins suferinta si moartea, asa trebuie sa stim si noi sa pastram aprinsa lumina sperantei, chiar si atunci cand ni se pare ca nu vom razbi si ca suntem coplesiti de tot ce se intampla in tara si in jurul nostru. Va indemn si eu sa ramaneti aproape de cei dragi, sa va pretuiti parintii, fratii si copiii. Va incurajez sa nu va lasati doborati de necazuri si sa aveti incredere ca vom putea trece impreuna peste toate greutatile”, incheie Dacian Ciolos.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: