Daea, recital la Antena 3: „Programul pentru porci a fost lansat de domnul presedinte Dragnea. Pe mine nu ma intereseaza guitatul porcului”

politica

Programul ‘Carne de porc din fermele romanesti’ a fost facut pentru a spori efectivele de animale si a avea in tara consumatorul pentru cultura de porumb, mai ales ca in prezent in Romania exista numai doi porci la hectarul de porumb, sustine ministrul Agriculturii.

„De aceasta specie nu ne-am ocupat. Nu s-a dat sprijin, piata s-a deformat, embargoul cu Rusia a facut presiune pe piata, am pierd din punct de vedere al competitivitatii, iar efectivele de animale au scazut. Iata de ce am realizat programul ‘Carne de porc’. Ce facem cu acest program? In primul rand doresc sa ii aducem in situatia de a supravietui pe crescatorii de suine. Din 357 de ferme autorizate in Romania, care produc 4,3 milioane de carcase, intelegand porci grasi adusi in fata cutitului si carcasa clasificata data la consum, sunt intr-o situatie extraordinar de grea peste 120 de asemenea complexe. 257 dintre acestea au putut sa acceada la subventia pe care noi am dat-o in acest an, subventie care in fond inseamna recuperarea unor cheltuieli pe care ei le fac, de aceea ne ducem cu acest program pentru a-i duce la linia de plutire”, a declarat, joi, la Antena 3, Petre Daea, citat de Agerpres.

Seful MADR a precizat ca programul a fost facut pentru a creste efectivele de porci si a pastra in tara productia de porumb, la aceasta cultura Romania ocupand prima pozitie la suprafata cultivata si locul doi la productia realizata, dupa Franta.

„Crescatorii asteapta acest program. Programul l-am facut impreuna cu ei, a fost lansat de presedinte (Liviu Dragnea, presedintele PSD — n. r.) in perioada campaniei electorale, pentru a realiza doua lucruri: a spori efectivele de animale si a avea in tara consumatorul pentru cultura de porumb. Pai, este posibil ca astazi in Romania sa ai doi porci la hectarul de porumb?! Si atunci nu mai pleaca porumbul in exterior, se consuma aici. Cresc efectivele de animale, creste cantitatea de carne, piata este asigurata din produse proprii, porumbul este consumat”, a mai spus Daea.

Intrebat daca nu este mai mare tentatia producatorului de porumb de a exporta acest produs pentru a obtine un pret mai bun decat cel de pe piata interna, ministrul a replicat dur: „Nu, nu, nu, nu! Nu este acest lucru.Pai, vedeti ca dupa aceea il importa. Nu-i adevarat! Il consuma in interior”.

„Prin acest program porumbul este consumat in interior, este aproape, il ia imediat, nu-l tine stocat, nu sunt pierderi prin stocaj sau pierderi din cauza cheltuielilor pe care trebuie sa le faca pentru a pastra calitatea porumbului. Intr-un cuvant, acest program rezolva doua lucruri: cresterea efectivelor de animale si consuma porumbul. Pe mine nu ma intereseaza cate picioare are porcul, nu ma intereseaza guitatul porcului. Pe mine ma intereseaza porcul la 110 kilograme, asa cum spune legea, taiat, adus, carcase clasificate, dat in consum si stiu pentru ce ii dau banii. Iar crescatorii de porci abia asteapta acest program si el se afla in Parlamentul Romaniei”, a spus acesta.

In data de 10 aprilie, Plenul Senatului a adoptat cu 103 voturi „pentru”, doua abtineri si un vot „impotriva”, propunerea legislativa pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele romanesti .Senatul este prima Camera sesizata, for decizional in acest caz fiind Camera Deputatilor.

Programul, care urmeaza sa fie implementat in perioada 2017 — 2020, are alocata suma de 446 de milioane de euro.

In 2017 vor fi alocate 86 de milioane de euro de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii.

„Producatorii care atesta cu documente ca au achizitionat cel putin 600 de purcei la o greutate de cel mult 30 de kilograme pe cap si ii livreaza la abatorizare la o greutate de peste 100 — 110 kilograme pot obtine un ajutor financiar de la stat de 10.000 de euro. Ajutorul se acorda pana la maximum 100.000 de porci grasi pe an pe exploatatie”, potrivit Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Implementarea acestui ajutor de stat are ca scop depasirea dificultatilor din sector, in sensul dezvoltarii activitatii de crestere a porcinelor si al mentinerii, cel putin, la nivelul actual de productie. Necesitatea acestui program a aparut din cauza presiunilor cu care se confrunta producatorii de carne de porc din Romania in valorificarea productiei si a importurilor masive de carne de porc care, conform statisticilor, s-au ridicat in 2015 la 230.000 de tone.

Romania inregistra, la 31 octombrie 2016, un consum de carne de porc de 24,4 kg pe an pe locuitor, in scadere cu aproape 8 kg fata de 2015 cand era de 31,4 kg/an/locuitor si cand consumul mediu din UE se cifra la 40,9 kg/an/locuitor.

Potrivit balantei cu produse agroalimentare, Romania s-a aflat anul trecut pe deficit in comertul cu produse agroalimentare, in topul importurilor din tarile UE si terte dominand carnea de porc proaspata si refrigerata, cu o cantitate de 141.640 de tone si o suma cheltuita de 241 de milioane de euro.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: