Dan Cristian Popescu a dat teapa PSD-ului. Pe materialele sale electorale nu apare nimic legat de PSD
Dan Cristian Popescu, trecut recent de la PNL la PSD in speranta ca va obtine postul de primar al Sectorului 2, nu a inclus pe materialele sale electorale numele partidului din partea caruia candideaza nici sigla acestuia.
Dan Cristian Popescu a umplut Sectorul 2 cu bannere uriase cu figura sa, insa pe acestea nu apare nimic legat de PSD.
„De astazi sunt candidatul sustinut de catre PSD la Primaria Sectorului 2 si cu sprijinul primarului general, doamna Gabriela Firea, voi implementa proiectele mele si vom schimba fata Sectorului 2 in urmatorii patru ani.
Le multumesc celor de la Partidul Social Democrat pentru ca au ales sa formeze echipa cu cetatenii din acest sector. Si eu consider ca, intotdeauna, oamenii trebuie sa fie pe primul loc. Nu aliantele comerciale de partide!”, anunta Dan Cristian Popescu in urma cu o saptamana.
De altfel nici Gabriela Firea nu este foarte dornica sa fie asociata cu PSD. Ea a renuntat la sigla partidului iar pe afisele sale electorale nu apare nimic legat de PSD.
PSD isi lanseaza astazi candidatii pentru Bucuresti intr-un eveniment organizat duminica, la sediul central al partidului.
”Duminica, 16 august 2020, incepand cu ora 19.00, va avea loc lansarea candidatilor pentru alegerile locale din Bucuresti”, anunta PSD.
Alaturi de candidati se vor afla presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu si secretarul general interimar al PSD, Paul Stanescu.
Candidatul la Primaria Capitalei, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea se va afla la sediul central al PSD alaturi de candidatul la primaria Sectorului 1 – Daniel Tudorache, candidatul la primaria Sectorului 2 – Dan Cristian Popescu, candidatul la primaria Sectorului 3 – Aurelian Badulescu, candidatul la primaria Sectorului 4 – Daniel Baluta, candidatul la primaria Sectorului 5 – Daniel Florea si de candidatul la primaria Sectorului 6 – Gabriel Mutu.