Categories: news

Dan Voiculescu iese din inchisoare, la mai putin de 3 ani de la condamnare – decizie de ultima ora a magistratilor

Omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de inchisoare in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, va fi eliberat conditionat, au decis, marti, magistratii Tribunalului Bucuresti. Decizia este definitiva.

Magistratii Tribunalului Bucuresti au respins, astfel, contestatia Parchetului la decizia Judecatoriei Sectorului 5 de eliberare conditionata a omului de afaceri, arata News.ro.

„Respinge contestatia Parchetului. Dispune punerea de indata in libertate”, este decizia magistratilor Tribunalului Bucuresti.

Dan Voiculescu a fost internat vineri dupa-amiaza sub paza la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, iar surse medicale declarau pentru News.ro ca el ar urma sa fie supus interventii chirurgicale, pentru ocluzie intestinala.

Luni seara, surse medicale au precizat pentru News.ro ca omul de afaceri nu a mai fost operat, pentru ca a raspuns bine tratamentului administrat. Aceleasi surse au afirmat ca Dan Voioculescu ar putea fi externat marti, decizia care nu a fost luata pana la ora transmiterii acestei stiri.

Reprezentanti ai unitatii medicale au declarat pentru News.ro ca Dan Voiculescu va putea pleca din spital in momentul in care unitatea medicala va primi oficial decizia instantei, iar paza se va retrage.

Tribunalul Bucuresti a judecat in urma cu o saptamana solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare conditionata, avocatul acestuia sustinand ca omul de afaceri nu a platit prejudiciul deoarece are averea sechestrata, iar ANAF nu a vandut niciun imobil pentru a recupera paguba.

In timpul procesului, procurorul DNA a aratat ca Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de indreptare dup ce a fost condamnat.

“Condamnatul nu indeplineste conditiile pentru liberarea conditionata. A castigat 57 de zile din munca si 330 de zile din elaborarea de lucrari stiintifice. Este o disportie vadita intre ele. Comportamentul acestuia rezulta si din concluziile comisiei din penitenciar, care a aratat ca nu indeplineste conditiile si ca scopul pedepsei nu a fost atins. In motivarea sentintei Judecatoriei Sector 5 (care a decis liberarea conditionata n.red.) nu s-a facut nicio referire la concluziile comisiei din penitenciar. Instanta nu si-a motivat inlaturarea concluziei comisiei din penitenciar care a dat aviz negativ in ceea ce priveste liberarea conditionata”, a aratat procurorul DNA, care a continuat si a aratat ca in timpul detentiei Dan Voiculescu nu a avut „un comportament merituos, ci unul normal”. “Condamnatul nu a achitat prejudiciul si nici macar cheltuielile judiciare catre stat”, a aratat procurorul.

In replica, avocatul acestuia a aratat ca aceasta contestatie a DNA este nefondata.

“Nu e posibila o hotarare de condamnare dupa o decizie de achitare. Nu comisia din penitenciar observa comportamentul condamnatului, ci subofiterii din penitenciar. (…) Comportamentul acuzatului rezulta din caracterizarile de la dosar intocmite de supraveghetori. A fost recompensat de 12 ori. Asta e o dovada de indreptare. A mentinut relatii neconflictuale cu ceilalti condamnati. A castigat 1800 de credite si a fost selectat pentru a face curatenia interioara. A participat la programul de pregatire pentru libertate”, a aratat aparatorul lui Voiculescu.

Cu privire la neplata prejudicului, avocatul a sustinut ca este vina ANAF ca nu a reusit in trei ani sa vanda doar o singura proprietate dintre cele puse sub sechestru de judecatorul care l-a condamnat definitiv pe Voiculescu.

“El are toata averea sechestrata. Nu are un leu disponibil, cu exceptia pensiei. ANAF nu a pus nici azi in executare decizia de condamnare. Daca le valorifica poate se acoperea prejudiciul. Statul o are la dispozitie dar nu o face. Dan Voiculescu e un om de 71 de ani pe care detentia il chinuie. Are si o serie de problem medicale pentru care va rog sa pastram confidentialitatea. Cert este ca nu s-a insanatosit”, a mai aratat avocatul Florian Surghie.

Judecatoria Sectorului 5 a decis, in 8 iunie, ca Dan Voiculescu poate fi eliberat conditionat, decizia fiind contestata de procurori. Judecatoria Sectorului 5 motiveaza decizia de liberarea conditionata a lui Dan Voiculescu aratand ca acesta „a dat dovada de staruinta in munca” prin participarea la activitati lucrative si intelectuale, a avut un comportament exemplar in conformitate cu normele institutionale si o atitudine respectuoasa fata de personalul unitatii, a participat constant la activitatile educationale, a conferentiat la dezbaterea cu tema „Stari, emotii, comportament uman si a fost recompensat de mai multe ori cu suplimentarea dreptului la pachet si vizite.

Judecatorii arata ca pana la 24 mai Dan Voiculescu a executat in total 1.408 zile din cele 3.653 (10 ani) pe care le avea de executat in dosarul ICA, depasind limita minima de 1.217 zile care reprezinta o treime din durata pedepsei. Dintre cele 1.408 zile, 387 se considera executate in urma muncii prestate si in urma redactarii de lucrari stiintifice.

De asemenea, judecatorii vorbesc despre „staruinta in munca”, atat prin participarea la curatenie, cat si prin scrierea a 11 lucrari stiintifice.

Mai mult, judecatorii spun ca Voiculescu nu a fost sanctionat disciplinar niciodata, avand un „comportament exemplar, adecvat normelor institutionale” si a participat constant la activitati educationale, primind mai multe recompense.

In motivarea deciziei se mai precizeaza ca Dan Voiculescu a castigat 1.882 de credite, participand la 48 de programe educationale in cadrul penitenciarului, credite suficiente pentru demonstrarea indreptarii comportamentului acestuia.

Dosarul privind cererea de liberare conditionata a lui Dan Voiculescu a fost analizat de Comisia de liberari conditionate din cadrul Penitenciarului Rahova, unde este incarcerat Dan Voiculescu, iar in 22 mai comisia de la Rahova a dat aviz negativ, stabilind ca „scopul pedepsei in cazul lui Dan Voiculescu nu a fost atins”, astfel ca se impune amanarea liberarii conditionate.

Omul de afaceri a mai avut o solicitare de liberare conditionata, pe care Tribunalul Bucuresti i-a respins-o definitiv in 10 ianuarie, stabilind ca el mai depune o noua solicitare dupa data de 24 mai. Instanta a stabilit atunci ca Dan Voiculescu nu poate fi eliberat conditionat, dar a scurtat cu patru luni termenul la care poate formula o noua cerere.

Voiculescu executa din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de inchisoare primita in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare. In dosarul „ICA” au mai fost condamnati fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de inchisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de inchisoare si fostul ministru al Comunicatiilor Sorin Pantis la sapte ani de inchisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat conditionat in 26 septembrie, dupa ce a executat doi ani din pedeapsa.

Dupa ce a fost incarcerat, Dan Voiculescu a scris, in mai putin de un an si jumatate, unsprezece carti.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Efectul Trump? Prima conversatie directa intre Scholz si Putin din ultimii doi ani. Discutia a durat o ora

Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…

O oră ago

Revolutie intr-o regiune controlata de Rusia. Manifestantii au ocupat principalele cladiri guvernamentale, au spart gardul Parlamentului cu un camion – VIDEO

Manifestantii opozitiei din Abhazia au ocupat vineri principalele cladiri guvernamentale ale acestei republici separatiste georgiene…

2 minute ago

Gazprom a taiat total livrarile de gaze catre Austria. Preturile de referinta la gaze au crescut imediat in Europa

Preturile de referinta la gaze naturale pe piata din Europa au crescut vineri, dupa ce…

15 minute ago

Hrebenciuc anunta ca Simion va intra „cu siguranta” in turul 2. Gigi Becali dezvaluie o noua discutie recenta cu „strategul PSD”

Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…

2 ore ago

Nicusor Dan este extrem de optimist: „Daca referendumul va trece, parlamentarii nu il vor ignora”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat vineri ca, in situatia in care referendumul pe Bucuresti…

60 de minute ago

Americanii migrazeaza masiv de pe X-ul lui Musk dupa victoria lui Trump. Rivalul Bluesky anunta 1 milion de noi utilizatori doar intr-o singura zi

Reteaua sociala americana Bluesky, care se doreste a fi o alternativa la X, a anuntat…

2 ore ago