Dancila fuge de Mafia PSD de la Arad: „Nu cunosc pe nimeni de acolo. Viorica Dancila a fost si ramane un om foarte corect”
Fostul premier Viorica Dancila a declarat, vineri, referitor la cazurile de mita de la PSD Arad, ca nu este implicata si ca „oricat ar incerca sa se ajunga la Viorica Dancila, nu se va ajunge, fiindca a fost si ramane un om foarte corect”.
„Oricat ar incerca sa se ajunga la Viorica Dancila, nu se va ajunge, fiindca Viorica Dancila a fost si ramane un om foarte corect”, a declarat fostul premier.
Ea a mai spus ca nu are nicio implicare in acest dosar.
„In primul rand, nu cunosc pe nimeni de acolo, nici pe actualul sef, nici pe cine trebuia sa fie. La prim-ministru nu vin astfel de lucruri. Cineva poate sa spune… Sunt oameni mai bine intentionati sau mai rau intentionati. Eu va garantez, imi doresc ca acest dosar sa se termine cat mai repede, nu am nicio implicare. Eu imi doresc sa se solutioneze cat mai repede acest dosar. Nu am niciun fel de implicare. (…) Nu a ajuns la prim-ministru ca cineva sa fie numit”, a adaugat Dancila, potrivit Mediafax.
Fostul ministru de Interne Mihai Fifor, audiat vineri la DNA Timisoara, in calitate de martor, in dosarul mitei de la PSD Arad, a declarat la iesire ca nu are cunostinta desprea ceea ce s-a intamplat in acest dosar. De asemenea, a fost audiat si fostul ministru Razvan Cuc.
In acest dosar, in care sunt cercetati si trei parlamentari PSD, au fost retinute initial opt persoane, printre care si seful Directiei Regionale de Drumuri Timisoara, Cristian Ispravnic, insa, ulterior, au fost eliberate de catre judecatori. Ispravnic a fost plasat sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile.
In acest dosar sunt cercetati si doi deputati PSD, Dorel Caprar si Florin Tripa, dar si senatorul PSD Ioan Narcis Chisalita.
Procurorii arata in referat ca exercitarea influentei politice in ceea ce priveste ocuparea nelegala a unor functii publice este atat de generalizata incat cei interesati au apelat la presedintele PSD, Viorica Dancila.
In ziua de 27.08.2019. Cristian Ispravnic s-a aflat in judetul Caras Severin la o intalnire cu factorii politici la care a participat si Viorica Dancila. Cu aceasta ocazie Ispravnic a apelat-o pe Carmen Gheorghita din cadrul D.R.D.P. Timisoara, comunicandu-i sa nu trimita documentele pentru numirea lui Mircea Lucaciu in functia de sef al Departamentului Venituri, intrucat a intervenit in favoarea lui Mirel Pascu insasi Viorica Dancila.
„De aia te-am sunat, ca-i urgent. Uite, is cu domnu ministru….A…Chestia cu Mirel si cu Lucaciu ii pa bune, ii de ordin de la doamna premier. Deci, n-are el nicio treaba, n-are ce sa faca. Ii ordin si asupra lui. M-ai inteles?… Deci, o zis: Nu, Lucaciu ramane sef de Serviciu si ala merge sef Departament. Na, ca-i… Direct premiera! Deci, direct premiera i-o zis…”