Dancila iese la atac la miezul-noptii. Il acuza pe Ciolacu de „inconstienta politica” din cauza adoptarii Legii Autonomiei Tinutului Secuiesc

politica

Fostul lider al PDS, Viorica Dancila, il acuza pe actualul lider al partidului, Marcel Ciolacu, de „inconstienta politica” dupa ce Camera Deputatilor a adoptat tacit legea privind autonomoa Tinutului Secuiesc.

„Adoptarea tacita a proiectului de lege care acorda autonomie asa-zisului Tinut Secuiesc este o chestiune extrem de grava, din toate punctele de vedere. Este un afront la adresa suveranitatii statului roman.

Nicio epidemie, nicio izolare nu poate justifica o astfel de scapare de procedura. Adoptarea chiar si tacita a unei propuneri legislative de o asemenea gravitate nu arata doar o totala lipsa de profesionalism, ci si inconstienta politica. Senatul e acum dator sa repare aceasta oribila greseala”, a scris Dancila pe Facebook la ora 00.30.

Camera Deputatilor este condusa chiar de seful PSD, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a sustinut marti seara ca nu stie cum a fost adoptata legea privind autonomia Tinutului Secuiesc de catre Camera Deputatilor. Legea a fost adoptata tacit pe 23 aprilie.

„Nu am cunostinta despre acest proiect, nu a ajuns la mine, pe ordinea de zi. Sunt foarte putine proiecte care trec prin adoptare tacita prin Camera Deputatilor, dar se mai intampla. Probabil ca a stat prea mult timp la comisii si daca nu s-a cerut prelungirea termenului pentru adoptarea raportului, a trecut. Acest lucru nu inseamna ca va fi adoptat. De la Camera Deputatilor merge la Senat, unde vor avea loc dezbateri, iar acolo va fi respins cu siguranta. O astfel de lege, care contravine Constitutiei nu va fi adoptata niciodata”, a declarat Marcel Ciolacu pentru EVZ.

Citeste si: Autonomia Tinutului Secuiesc, adoptata tacit de Camera Deputatilor. Iata ce prevede legea

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: